Hotărârea Sfântului Sinod al BOR, în privinţa canonizării părintelui Arsenie Boca

29 octombrie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate, Flash

Luni, în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfăşurată sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, au fost luate mai multe hotărâri. Printre acestea s-a luat act de propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Ardealului de canonizare a părintelui Arsenie Boca şi de documentaţia înaintată în acest sens, scrie glasulcetăţii.ro.

Astfel, Agenţia de ştiri a Patriarhiei Române anunţă că ”a fost aprobată transmiterea acestei propuneri Subcomisiei sinodale pentru canonizarea sfinţilor români. Această comisie va invita specialişti din diferite domenii de competenţă să redacteze referate privind canonizarea părintelui Arsenie Boca din perspectiva expertizei lor teologice, de pictură bisericească şi de disciplină monahală. De asemenea, vor fi evaluate şi referate ale cercetătorilor istorici permanenţi desemnaţi de mitropolii să cerceteze documentele CNSAS pentru a prezenta activitatea părintelui Arsenie Boca în perioada 1945-1989”.
Conform sursei citate, până la luarea unei decizii finale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe recomandă clericilor şi credincioşilor – indiferent dacă susţin canonizarea sau se opun acesteia – să aştepte cu rugăciune şi răbdare rezultatul final al subcomisiei sinodale, evitând atât idealizarea excesivă a persoanei părintelui Arsenie Boca, dar şi denigrarea lui. Canonizarea sfinţilor fiind un proces anevoios, nu se face în pripă sau sub emoţii de moment, mai ales când este vorba despre persoane trecute de curând la Domnul, iar mărturiile prezente despre acestea sunt contradictorii. (A. Năstase)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Aparatul RMN de la spitalul din Deva este funcţional

Mâine, 31 octombrie 2019, aparatul de imagistică prin rezonanţă magnetică (RMN) achiziţionat pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva va fi...

Comunicat de presă. Oamenii din Romos şi Geoagiu îşi vor primi în acest an banii care li se cuvin drept despăgubiri pentru terenurile expropriate

Mai mulţi cetăţeni din localităţile Geoagiu şi Romos s-au plâns din nou în legătură cu faptul că nu au intrat...

Bulina neagră, 30.10.2019

Petrică-Andrei Bodea,  cetăţean din Deva Pentru că a fost arestat preventiv 30 de zile, fiind acuzat că împreună cu un...

Închide