Flash

ActualitateFlash

Un cioban din Săuleşti şi-a pus poartă pe un drum public, cu acordul primăriei

Un agricultor din Săuleşti, Adrian Maniu (în foto), se află în mare încurcătură. Nu poate ajunge cu utilajele la parcelele de teren pe care le-a arendat, din cauză că drumul de acces a fost blocat de o poartă pusă de un bărbat care are curtea în vecinătatea drumului. Cazul a ajuns în atenţia autorităţilor locale, însă s-a soluţionat în defavoarea lui. Aşa că Maniu s-a decis să facă publică toată această tărăşenie cu poarta buclucaşă, spunând că niciunde nu s-a mai văzut să pui o poartă pe un drum public.

Citește mai mult
ComunitateFlash

Scrisoare deschisă adresată parlamentarilor hunedoreni

Preşedintele CARP Deva, Kovacs Francisc, le-a adresat tuturor parlamentarilor hunedoreni o scrisoare deschisă, pentru revenirea la forma iniţială a legii după care funcţionează casele de ajutor reciproc. Mai exact, Kovacs susţine că, toate contractele de împrumuturi încheiate de casele de ajutor reciproc şi pensionari nu mai sunt executorii, motiv pentru care lucrurile s-au complicat foarte mult.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Cei de la Apele Române construiesc ilegal un drum prin curţile oamenilor: Cine îi despăgubeşte pe sătenii din Mihăileni?

De câţiva ani, Apele Române, prin Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Crişuri a început construirea unui drum de centură către barajul de pe Crişul Alb de la Mihăileni. Însă, din câte se vede, carul a fost pus înaintea boilor. Constructorul a intrat cu buldozerele şi excavatoarele pe proprietăţile oamenilor, fără să aibă certitudinea că toate actele care ar trebui să ţină în picioare investiţia sunt în regulă. Într-un cuvânt, a intrat ilegal pe proprietăţile sătenilor din Mihăileni.

Citește mai mult
FlashSport

Şi totuşi… medalii la Campionatul European de gimnastică

Echipa de junioare a României a avut o prestaţie mult mai bună decât senioarele la Campionatul European de la Glasgow, reuşind să termine concursul pe locul 4. Echipa compusă de Silviana Sfiringu, Ana-Maria Puiu, Antonia Duţă, Ioana Stănciulescu, Daniela Trică a totalizat 154.862 puncte, fiind la 4 puncte distanţă de medalia de bronz, obţinută de Marea Britanie. Clasamentul final pe echipe la junioare a fost următorul: 1. Italia 161.063,2. Rusia 160.363; 3. Marea Britanie 158.931 şi România 154.862.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Partenie Marian Medrea, hunedoreanul care nu vrea să renunţe la trecut

Hunedoreanul Partenie Marian Medrea (foto) are o pasiune inedită – păstrarea obiectelor vechi, nefolositoare în zilele noastre, însă, încărcate de istorie şi semnificaţii. O misiune pe care şi-a asumat-o şi pe care o duce la îndeplinire de peste 20 de ani, aşa cum el însuşi afirmă. De când s-a aruncat în braţele acestei pasiuni, hunedoreanul a adunat aproape 600 de obiecte vechi, fiecare dintre ele având propria poveste. Le-a aranjat într-un mic muzeu pe care singur l-a ridicat în livada proprie. Un muzeu în care, dacă intri, poţi afla istoria iluminatului în minerit, cea a prelucrării lânii, a cânepii sau chiar a scrisului.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Ajutoare de la social-democraţii hunedoreni pentru sinistraţii din Vaţa de Jos

Social-democraţii hunedoreni au sunat adunarea şi au strâns 20.000 de lei pentru sinistraţii din comuna Vaţa de Jos. O echipă a organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD, condusă de preşedintele Laurenţiu Nistor, a mers, ieri, din nou, în satele comunei afectate de inundaţii, pentru a-I ajuta cu bani şi apă pe cei care au avut de suferit din cauza viiturii.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Zeci de pompieri şi jandarmi, mobilizaţi în Vaţa de Jos

Zeci de pompieri, jandarmi, voluntari şi localnici s-au mobilizat ieri pentru a înlătura efectele inundaţiilor din comuna Vaţa de Jos. Viitura care s-a format în urma precipitaţiilor abundente a calamitat trei sate şi a ucis o femeie de 70 de ani. Apa a înghiţit casele oamenilor, a distrus anexe gospodăreşti, garduri, podeţe, maşini şi chiar tractoare şi a înecat animale domestice. Basarabasa, Prăvăleni şi Ciungani au fost cele trei sate grav afectate de inundaţiile din 31 iulie.

Citește mai mult
FlashPolitica si administratie

Rămân cu contribuţiile sociale neachitate

Sindicaliştii de la Termocentrala Mintia, parte componentă a Complexului Energetic Hunedoara (CEH), nu au găsit o rezolvare a problemelor cu care se confruntă nici la Ministerul Energiei. De la începutul anului, contribuţiile sociale ale angajaţilor CEH nu au fost plătite către bugetul de stat, nivelul salariilor este mic, iar soarta complexului pare a fi pecetluită. Ieri, Cristian Iştoc, liderul Sindicatului ”Solidaritatea” Hunedoara, de la Termocentrala Mintia, a participat la discuţiile de la minister, care nu s-au încheiat cu nimic bun pentru angajaţii CEH.

Citește mai mult
FlashPolitica si administratie

Deputatul Lucian Heiuş: Consiliul Judeţean, să plătească apa de ploaie!

De acum înainte, nu mai trebuie să plătim apa de ploaie, despre care nu ştiam cum se calculează, dar apărea pe facturi. Anunţul a fost făcut de deputatul PNL de Hunedoara, Lucian Heiuş (foto), într-o conferinţă de presă. O nouă lege privind serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare a fost publicată în Monitorul Oficial, ea intrând în vigoare în aceste zile. Despre ce este vorba?

Citește mai mult
ComunitateFlash

Dezastru pentru crescătorii de animale! Din cauza ploilor, nu şi-au asigurat stocul de furaje

Crescătorii de animale din judeţ sunt în mare dificultate. După două luni de vară nu au strâns aproape deloc furaje pentru iarnă. Asta, în condiţiile în care, în anii trecuţi, la sfârşitul lunii lui Cuptor, aveau deja întreg stocul de furaje asigurat. O situaţie care nu se ştie cum se va termina dacă ploile vor continua să cadă şi în ultima lună de vară.

Citește mai mult