ActualitateFlash

Profesorul Mircea Lac, declarat „Tezaur Uman Viu“

Natalia Bumbac

Profesorul şi sculptorul devean Mircea Lac (foto) a primit din partea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, prin Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, titlul onorific de „Tezaur Uman Viu“. Este al doilea hunedorean, după instrumentistul Pera Bulz, care primeşte un astfel de titlu.
„În cei 50 de ani de activitate în domeniu, profesorul Mircea Lac a realizat expoziţii cu obiecte tradiţionale şi artizanale în toată lumea. De asemenea, a reuşit, împreună cu elevii săi, să obţină premii importante la zeci de concursuri naţionale şi internaţionale de artă populară, reprezentând cu onoare atât judeţul Hunedoara, cât şi instituţia noastră”, au transmis reprezentanţii Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Hunedoara.
Profesorul Mircea Lac şi-a dedicat timpul elevilor săi cărora le-a insuflat pasiunea pentru tradiţiile şi obiceiurile româneşti autentice. Împreună cu ucenicii săi, deveanul a reuşit să realizeze expoziţii la Washington, Paris, Berlin, în Elveţia, la Ulm în Germania şi în multe alte ţări şi oraşe din lume. Totodată, deveanul a pus bazele unor cercuri de sculptură pentru că voia să le împartă copiilor bucuria de a lucra cu dalta, de a făuri obiecte care ne reprezintă ca popor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura