Actualitate

Beţivul care a făcut praf patru maşini fuge de judecători

03-Eugen-Cristian-Iedlicica-betiv-Petrosani-trimis-in-judecataMaximilian Gânju

Ciprian Iedlicică (foto), din Petroşani, a fost somat de magistraţi să se prezinte la termenele din proces, pentru a putea fi audiat în dosarul în care este judecat pentru conducerea sub influenţa alcoolului şi fără permis.
Judecătorii de la Petroşani i-au lăsat tânărului să aleagă dacă face muncă în folosul comunităţii şi să se împace cu victimele, ori merge la închisoare. În condiţiile în care Ciprian Iedlicică nu va veni la termenul din această săptămână, este tot mai probabil că va fi trimis după gratii.
Reamintim că tânărul de 25 de ani s-a urcat la volan beat criţă şi fără a avea permis, s-a dus la plimbare prin centrul Petroşaniului. Din cauza băuturii, a acroşat o dubiţă parcată, după care a tamponat un autoturism care circula în faţa sa şi pe care l-a proiectat într-un copac. Autoturismul condus de tânăr s-a oprit după ce a lovit alte două maşini, parcate în zonă. La testarea făcută de poliţişti la faţa locului, bărbatul a avut o alcoolemie de 1,49 mg/l, alcool pur în aerul expirat, iar legiştii au stabilit că tânărul avea în sânge o alcoolemie apropiată de coma alcoolică. A fost trimis în judecată pentru vătămare corporală din culpă, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi conducere pe drumurile publice a unui vehicul, deşi era sub influenţa alcoolului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura