Acţiuni culturale organizate de Biblioteca Judeţeană

04 bibliotecaMagdalena Şerban

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” a organizat ieri, la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, manifestarea cultural-educativă din ciclul „Reginele României”, cu titlul „Elena şi Ana, regine în exil”. Publicului format cu precădere din liceeni i s-a adresat întrebări tematice, răspunsurile corecte fiind răsplătite cu frumoase premii constând în cărţi şi diplome oferite de instituţia de cultură.
„Bazată pe o minuţioasă documentare, pe selectarea riguroasă a detaliilor semnificative din viaţa celor două regine,  prezentarea a scos în evidenţă şi rolul monarhiei în istoria recentă a României. Spre deosebire de primele două regine, care au trăit în România şi au contribuit, fiecare în felul ei, la propăşirea şi afirmarea ţării lor de adopţie pe care au iubit-o profund, reginele Elena şi Ana au avut traiectorii diferite, au trăit în epoci de o mare complexitate, dar ambele au fost devotate necondiţionat fiului şi, respectiv, soţului lor, Regele Mihai I al României. Soarta ambelor regine a fost marcată de exil, de ani grei în care au fost obligate să stea departe de ţara pe care nu au încetat s-o iubească”, a arătat Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene.
Pe de altă parte, mâine, începând cu ora 17, în incinta Deva Mall, Salle d’Or, va avea loc manifestarea comemorativă prilejuită de cei 10 ani care au trecut de la trecerea în nefiinţă a poetului, publicistului şi editorului Valeriu Bârgău. „Programul include lansarea volumului postum intitulat „Obosit de umblet” al poetului Valeriu Bârgău, fragmente din lirica sa – moment poetic susţinut de actriţa Isabela Haşa, de la Teatrul de Artă din Deva, expoziţie de fotografii, precum şi expoziţie cu volume şi manuscrise ale autorului. Va fi un prilej deosebit ca toţi cei care l-au cunoscut şi  l-au apreciat să-şi amintească de această importantă personalitate a vieţii culturale hunedorene”, a precizat Sebastian Bara.
De asemenea, în 14 martie, de la ora 17, tot la Deva Mall, va avea loc lansarea cărţii „Flash-uri din sens opus”, scrisă de poliţistul Marian Godină şi apărută la Curtea Veche Publishing din Bucureşti. „Şi în acest caz, sperăm să onoraţi cu prezenţa dumneavoastră întâlnirea cu un poliţist care a impresionat opinia publică din România prin curajul, demnitatea şi devotamentul faţă de profesiune de care a dat dovadă”, a mai afirmat Bara.
Nu în ultimul rând, în 15 martie, ora 13.30, în Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, se va organiza încă o întrunire cultural-educativă dedicată Zilei Internaţionale a Francofoniei, care se serbează în întreaga lume la 20 martie. Tematica aleasă este „Napoleon Bonaparte în filatelie”, iar principalele momente din viaţa acestui extraordinar personaj istoric vor fi prezentate pe baza imaginilor de pe numeroasele timbre emise pe această temă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.