Actualitate

A murit Mihai Stoica, unul dintre cei mai mari poliţişti pe care i-a dat judeţul Hunedoara

02 mihai stoica (2)Vineri, 22 martie, dimineaţa, a trecut fulgerător la cele veşnice Mihai Gheorghe Stoica (Mişu Stoica, aşa cum îi spuneau toţi prietenii şi apropiaţii săi), chestor de poliţie, aflat de câţiva ani în retragere.
Mişu Stoica (îi spunem tot aşa, chiar dacă acum ne priveşte din ceruri), s-a născut la Deva, în 30 octombrie 1955. Aici şi-a petrecut copilăria, a urmat şcoala generală şi liceul, după care, din anul 1974 până în anul 1977, a urmat Şcoala militară de ofiţeri activi a Ministerului de Interne, pentru ca în 1979, să-şi termine facultatea de Drept, luându-şi licenţa în Drept.
Din anul 1977, până în anul 1990, a lucrat ca ofiţer specialist de poliţie judiciară şi cercetări penale la Poliţiile municipiilor Deva şi Petroşani şi la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara. Între 1990-1996, a fost adjunct şi prim adjunct a şefului IPJ Hunedoara.
Din anul 1997 până în anul 1999, a fost şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad, unde s-a remarcat prin câteva acţiuni de anvergură şi cu mare ecou împotriva traficanţilor de droguri şi de ţigări şi prin destructurarea unor puternice reţele ale crimei organizate care acţionau în vestul ţării.
Ca urmare, în anul 1999, a fost promovat ca director al Direcţiei Cercetări Penale a Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar în 25 octombrie 2000, a fost avansat la gradul de general de brigadă (chestor, după denumirile actuale ale gradelor din poliţie). În urma activităţii bune desfăşurate la conducerea DGP, în 5 februarie 2001 a fost numit director general al Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog din IGPR, direcţie pe care a condus-o până în 5 februarie 2003. După ce timp de câteva luni a lucrat ca adjunct a şefului Direcţiei Generale de Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale a Minsterului Administraţiei şi Internelor, din 15 iunie 2003 până în 15 iunie 2004, a fost Ataşat de Afaceri Interne la Ambasada României din Ankara, Turcia.
În 15 iulie 2004, a fost numit directorul Biroului Naţional Interpol şi tot de atunci, director general al Centrului Naţional de Cooperare Poliţienească Internaţională, funcţie pe care a deţinut-o până în anul 2008.
După ce a ajuns poliţist, Mihai Stoica a urmat numeroase cursuri de specializare şi şcoli de profil din străinătate. Spaţiul nu ne permite să le amintim pe toate, ci doar pe cele mai importante: Şcoala Naţională Superioară de Poliţie Saint Cyr au Mont d’Or – Franţa, cea mai importantă academie militară din Franţa (1991-1992); Şcoala Naţională de Administraţie Franţa (2000); între anii 2000-2003 a urmat mai multe stadii de specializare pentru criminalitatea organizată, corupţia în administraţie, criminalitatea financiară, managementul situaţiilor de criză şi al cazurilor majore, lupta împotriva drogurilor, arme de distrugere în masă şi principii etice în actul de conducere al poliţiei, toate în Washington DC în SUA, la Academia Quantico, FBI, US Secret Service, Drug Enforcement Administration-DEA şi Interpol.
A fost coordonatorul primului task-force pe linie de combatere a traficului de fiinţe umane – centrul SECI – 2001 şi coordonator al programului naţional de luptă împotriva drogurilor, precum şi ofiţer de contact european OIPC-Interpol – Lyon, Franţa. A participat la 34 de simpozioane, conferinţe şi întâlniri internaţionale, organizate în domeniul poliţienesc, în peste 20 de ţări din întreaga lume.
Mihai Stoica a desfăşurat şi o activitate didactică şi ştiinţifică, fiind între 1998-2003 cadru didactic asociat la Facultatea de Drept a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad. A publicat trei cărţi de specialitate şi 25 de articole în publicaţii din ţară şi străinătate. Vorbea fluent limbile franceză şi engleză.
Pe bună dreptate, se poate spune că Mihai Gheorghe Stoica a fost unul dintre cei mai mari poliţişti pe care i-a dat judeţul Hunedoara. Dar n-a fost doar un excelent poliţist, ci şi un om deosebit, caracterizat prin mult bun simţ, inteligenţă nativă pe care şi-a cultivat-o permanent, un om cu mult simţ al umorului, care înţelegea şi accepta tot ceea ce-i omenesc. A fost un om al legii care nu dădea cu barda, ci cântărea bine toate situaţiile pe care le cerceta. Într-un cuvânt, a fost un om deosebit, pe care toţi cei care l-au cunoscut îl regretă sincer.

Dumnezeu să te odihnească în pace, Mişule!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura