Lună: iunie 2020

Actualitate

Doi minori au ucis un câine, aruncându-l de la etajul zece

Doi minori de 11 şi 14 ani, din Vulcan, au aruncat un câine de pe acoperişul unui bloc de zece etaje din localitate pentru a se amuza. Un localnic care se ocupă cu salvarea câinilor fără stăpân, care locuieşte chiar în cartierul în care a avut loc incidentul de o cruzime fără margini, spune că patrupedul era foarte blând şi se juca cu copiii, astfel că i-a urmat pe cei doi minori.

Citește mai mult
Sport

Kaiac-canoe. Campionatele Europene de la Bascov se vor desfăşura la toamnă

Preşedintele Federaţiei Române de Kaiac-Canoe, Ioan Bîrlădeanu, a declarat, că ediţia din acest an a Campionatelor Europene, programată iniţial între 4 şi 7 iunie, la Bascov şi amânată ca urmare a pandemiei de coronavirus, s-ar putea desfăşura în septembrie sau octombrie, după ce federaţia continentală de specialitate va lua o decizie în privinţa acestei competiţii.

Citește mai mult
Comunitate

REPERE MEDICALE. Ameliorarea paraliziei cerebrale cu ajutorul celulelor stem

Paralizia cerebrală reprezintă un grup eterogen de afecţiuni care duc la o dizabilitate permanentă, non-progresivă a funcţiei motorii, care variază de la o deficienţă motorie uşoară a unei părţi izolate a corpului, până la incapacitatea de a merge sau de a vorbi. În funcţie de gravitate, simptomele tipice pot să fie reprezentate de către dificultăţi de coordonare, mişcare stereotipă, imposibilitatea executării unor mişcări discrete.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Noul sediu al RAR Hunedoara, blocat din motive politice?

Anul trecut, aleşii locali din municipiul Hunedoara au votat concesionarea unei suprafeţe de teren în Parcul Industrial. O suprafaţă de aproape 13.000 de metri pătraţi, pentru construirea de ”birouri, sediu reprezentanţă societate şi hală cu destinaţia prestări servicii”. Contractul de concesiune va fi încheiat pe o durată de 49 de ani. Despre ce era vorba?

Citește mai mult
ComunitateFlash

Din cauză că unităţile de primiri urgenţe din localităţile lor sunt închise. Oamenii din Călan şi Ilia, şi nu numai, au ajuns la disperare

Probleme pentru locuitorii din zona Călan şi Ilia, unde, de aproape trei luni, Secţiile de Urgenţe sunt cu lacătul pe uşă. Motivul? Din cauza pandemiei cu noul virus, Unităţile de Primiri Urgenţe (UPU) din Călan şi Ilia, care sunt secţii ale Spitalului Judeţean Deva, sunt închise, personalul medical fiind comasat la sediul central.

Citește mai mult
Comunitate

Fostul senator Haralambie Vochiţoiu deţine exemplarul original al Tratatului de la Trianon

O copie a Tratatului de la Trianon, care oficializa, la 4 iunie 1920, actuala frontieră a României cu Ungaria, poate fi descărcată, începând de joi, în format digital, de pe site-ul unei companii din Petroşani specializată în operaţiuni de arhivare, documentul fiind obţinut printr-o tehnică specială de scanare de pe singura variantă originală existentă în limba română.

Citește mai mult