Winkler vrea un Fond Monetar European

12 mai 2010 | 1 Comentariu

Nicolle Ebner

Europarlamentarul Iuliu Winkler (foto), preşedintele UDMR Hunedoara, s-a pronunţat în plenul Parlamentului European pentru crearea unui Fond Monetar European (FME) şi a unei agenţii europene de rating. Winkler şi-a susţinut punctul de vedere şi în cadrul unei conferinţe de presă, organizată luni, la Deva.

Paza bună trece primejdia rea

„Este nevoie de o agenţie de rating europeană. Am văzut, chiar şi în România, pe pielea noastră, că agenţiile de rating globale-care sunt toate americane-pot influenţa, într-un mod catastrofal, încrederea de care beneficiază o anumită economie pe plan global. (…) În perspectivă, o agenţie de rating europeană ar putea contribui la credibilizarea economiilor europene sau la indicarea problemelor, acolo unde ele sunt reale şi de profunzimea adecvată”, a declarat parlamentarul european, la Deva. Ideea creării unui Fond Monetar European-FME-s-a născut pe fondul crizei economice şi financiare globale şi este sprijinită de Comisia Europeană, deoarece un astfel de organism ar putea preveni situaţiile de criză precum cea din Grecia, a mai declarat Winkler. „Înfiinţarea unui Fond Monetar European ar permite o reacţie mai operativă la dificultăţile financiare ale statelor membre ale UE (…) Un astfel de fond ar putea lua măsuri preventive şi de corecţie, pentru a preîntâmpina o creştere periculoasă a îndatorării ţărilor din zona euro şi, în acelaşi timp, ar contribui la crearea unor instituţii pentru iniţierea de acţiuni coordonate, privind restabilirea economiei”, este de părere europarlamentarul hunedorean.

Publicat in: Politica si administratie


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Dr. Firczak Gheorghe spune:

    Da, este justă propunerea colegului Iuliu Winkler. Ar întări solidaritatea europeană, ar contribui la întărirea a ceea ce este Europa discontinuă, concept dezvoltat de istoricul Paul Hazard pentru realitatea secolului al XVIII-lea şi care se menţine şi azi din păcate.

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Fonduri europene pentru Colegiul Naţional „Decebal“

Ieri, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest (ADRV), a fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Reabilitarea ansamblului de...

Gura lumii

Gurile rele încep să dea crezare poveştilor potrivit cărora anul 2010 este un an răsplăţilor, în sensul că fiecare primeşte...

Profesori prinşi cu ocaua micã

S-au dat primele sancţiuni în urma anchetei administrative, declanşată de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara, ca urmare a faptului că...

Închide