Winkler: CE trebuie sã-şi asume rãspunderea în chestiunea romilor

14 septembrie 2010 | Adauga un comentariu

Nicolle Ebner

Europarlamentarul Iuliu Winkler (foto) este de părere că atitudinea comunităţii europene de a arunca „sub preş” abordarea problemelor comunităţilor etnice şi a celei rome nu este una benefică.

Problema romilor, aruncată „sub preş”

Potrivit preşedintelui filialei judeţene UDMR Hunedoara, Iuliu Winkler, la nivelul Uniunii Europene (UE), trebuie generată o strategie pentru comunitatea romă şi a subliniat faptul că este total greşit să fie aruncată rezolvarea acestei chestiuni pe umerii ţărilor de unde migrează romii, sau a statelor de destinaţie. “Comunitatea europeană, Comisia Europeană încearcă să se dezbare de acest lucru, să nu ia parte la strategie, spunând că nu există competenţe, că nu există legislaţie, încercând să lase în seama statelor membre această chestiune. Eu cred că este o atitudine greşită. Singura cale pe care se poate merge este aceea de a se stabili o strategie pentru comunitatea romă, la care să ia parte toate statele membre”, a declarat deputatul european, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Deva. În concluzie, Iuliu Winkler crede că: „atât vizavi de romi, cât şi vizavi de problema comunităţilor etnice minoritare, este nevoie de o poziţie comună europeană, este nevoie de un cadru unic de reglementare pentru minorităţi şi o strategie pentru romi, care să aibă un caracter obligatoriu în toată UE”.

Europarlamentarul hunedorean atrage atenţia asupra faptului că, pe fondul actualei crize economice, atitudinea adoptată de unele state europene, în privinţa romilor, poate găsi terenul propice pentru propagarea şi escaladarea atitudinilor extremist-naţionaliste.

Publicat in: Politica si administratie


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
În locul clinchetului de clopoţel, s-a auzit răsunet de scandal

Prima zi de an şcolar s-a dovedit a fi de coşmar pentru foştii elevi ai Şcolii Generale nr. 10, din...

Câştigãtorii campaniei de colectare a deşeurilor

Ieri, la sediul Primăriei Deva, a avut loc tragerea la sorţi a celor 55 de premii puse în joc, în...

Taberele şcolare, pasate primãriilor sau consiliului judeţean

Strategia de descentralizare a Autorităţii Naţionale de Tineret şi Sport (ANTS), finalizată, la sfârşitul săptămânii trecute, transferă taberele şcolare în...

Închide