Veşti bune despre căminul cultural din satul Breazova

10 iulie 2017 | Adauga un comentariu

Magdalena Şerban

Dat fiind faptul că situaţia juridică a căminului cultural din satul Breazova, comuna Sarmizegetusa, s-a elucidat de curând, conducerea locală are în plan modernizarea şi dotarea acestuia. Proiectul aferent a fost depus prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) în 29 iunie şi se aşteaptă un răspuns.

Potrivit primarului Mihai Cordoş (foto), edificiul a făcut obiectul unor procese îndelungate, fiind revendicat de un moştenitor al familiei Kendeffy. După mai bine de 12 ani, acesta nu a putut face dovada moştenirii, dar lucrurile au rămas încurcate în toată perioada respectivă.
„Comunitatea de aici are cămin cultural doar cu numele, neputându-se folosi de el. Localnicii care au nevoie de locaţie pentru nunţi sau alte evenimente sunt nevoiţi să apeleze la căminele culturale din alte sate ale comunei. Deoarece plana incertitudinea juridică asupra apartenenţei de drept, s-a evitat ca până acum să se facă vreun pas în sensul de a se investi în acest obiectiv. Din moment ce am primit o sentinţă favorabilă, de puţin timp, am accesat fără emoţii proiectul pentru reabilitare, modernizare şi dotare. Credem şi sperăm în reuşita proiectului nostru”, a spus primarul comunei Sarmizegetusa.

Publicat in: Comunitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Adrian Velu Căluşer, un candidat independent pentru Primăria Deva

Pe zi ce trece, numărul candidaţilor independenţi pentru postul de primar al municipiului Deva, lăsat liber de Mircia Muntean, creşte....

Primarul din Crişcior, despre temele abordate la Adunare ACoR

Săptămâna trecută, la Bucureşti a avut loc Sesiunea extraordinară a Adunării generale a Asociaţiei Comunelor din România (AcoR), în cadrul...

Construcţia canalizării din Straja evoluează în graficul stabilit

Conducerea Apa Serv Valea Jiului a efectuat ieri o vizită pe şantierul construcţiei colectorului de canalizare din Staţiunea Straja Lupeni,...

Închide