Toteşti: Asigurarea lemnului de foc pentru populaţie, în atenţia primăriei

11 octombrie 2017 | Adauga un comentariu

Magdalena Şerban

Dacă pentru satele de munte, acolo unde pădure există din plin, lemnul de foc e accesibil, nu la fel de norocoase sunt comunităţile care nu au în proprietate fond forestier sau cel deţinut e prea tânăr pentru a putea fi exploatat. Comuna Toteşti este un astfel de exemplu.
„Este destul de greu de asigurat necesarul de lemn de foc pentru populaţie, deoarece la nivel administrativ-teritorial, fondul forestier din care se poate extrage e foarte puţin. În Cîrneşti, situaţia e mai bună, dar în restul localităţilor aparţinătoare nu e la fel. Pădurea fiind tânără, nu permite amenajamentul silvic să se facă marcaje. Suntem arondaţi Ocolului Valea Haţegului, respectiv Ocolului Silvic Retezat. Ştiu că e o criză a lemnului şi în alte zone ale judeţului. Administraţia publică deţine 371 de hectare de pădure din care 160 de hectare înseamnă pădure tânără, deci neeligibilă pentru exploatare. Prin urmare, rămân în discuţie puţin peste 100 de hectare”, a afirmat Tiberiu Pasconi (foto), primarul comunei Toteşti.
În ce priveşte proiectul de lege propus de un grup de parlamentari, ce are ca obiectiv ca livrarea de lemn de foc pentru populaţie să fie încadrată în cota redusă de TVA de cinci la sută, şi nu 19 procente cât e momentan, primarul din Toteşti este de părere că e o lege binevenită pentru persoanele fizice, în condiţiile în care firmele care se ocupă de exploatare beneficiază de o serie de deductibilităţi şi facilităţi fiscale.

Publicat in: Comunitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Anunt ANAF 12.10.2017

Înfrângeri pe linie pentru handbalistele junioare din judeţ

Cele cinci grupări hunedorene participante în cadrul campionatului naţional de handbal pentru junioare au suferit înfrângeri în toate disputele jucate...

CFR Simeria şi Dacia Orăştie, în serii diferite în campionatul naţional de juniori

După încheierea etapei preliminare a campionatului naţional de juniori Under 17 şi Under 19, CFR Simeria şi Dacia Orăştie, cele...

Închide