ComunitateFlash

Promovabilitatea la bac în judeţ este de peste 53 la sută

04 bac 2013 (2)Anda Iovănesc

Ieri, au fost afişate rezultatele parţiale ale examenului de bacalaureat. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Marta Mate, în judeţul nostru, promovabilitatea a fost de 53,25 la sută, mai mare faţă de anul trecut cu 15,53 la sută. Tot ieri, au fost depuse şi contestaţiile, iar în data de 12 iulie vor fi anunţate notele finale.

Colegiul Naţional „Decebal“ din Deva a înregistrat o promovabilitate record, în acest an, de  98,19 la sută, cinci absolvenţi de aici obţinând media 10 la examenul maturităţii.  În topul liceelor hunedorene cu rezultate foarte bune se află  şi Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“, din Petroşani, cu 97,28 la sută promovabilitate, Liceul Teoretic „Traian“, din Deva, cu 96,33 la sută. La polul opus, cu doar patru elevi care au reuşit să treacă de bac, se situează Liceul Tehnologic „Apolonius“, din Petroşani şi Liceul Tehnologic „Crişan“ din Crişcior, cu şase absolvenţi care au luat notă de trecere.
Anul acesta, 4.900 de elevi au absolvit clasa a XII-a, dar numai 3.956 s-au înscris la examen, restul fiind lăsaţi corigenţi sau repetenţi sau nu s-au prezentat la examen din alte motive. Acestora li s-au adăugat la examene încă 1.000 de candidaţi, din promoţiile anterioare. Ca urmare, în total, au fost 4.956 de candidaţi înscrişi, dintre care 4.456 au fost prezenţi la toate probele. Din rezultatele făcute publice de IŞJ Hunedoara, rezultă că 2.373 de candidaţi care au promovat examenul de bacalaureat, 2.580 nu l-au trecut, iar trei candidaţi au fost eliminaţi din examen.
Cei care nu au reuşit să ia bacalaureatul acum se pot înscrie, între 15-19 iulie, pentru a doua sesiune din acest an, care se va desfăşura între 19 şi 30 august.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura