Politica si administratie

Pot accesa milioane de euro pentru dezvoltarea rurală

05 Vochitoiu Haralambie (2)Maximilian Gânju

Un proiect prin care edilii din localităţile Văii Jiului sunt sprijiniţi să-şi declare cătunele drept zone periurbane şi astfel să poată fi accesate fonduri europene pentru aceste comunităţii, încă stă uitat prin sertare.
Iniţiativa în urma căreia comunităţile din zonele limitrofe municipiilor şi oraşelor din Valea Jiului ar putea beneficia de fonduri pentru agricultură de milioane de euro, aparţine senatorului UNPR Haralambie Vochiţoiu (foto). A fost lansată încă de la începutul anului, iar Vochiţoiu s-a angajat să-i consilieze pe primarii din Valea Jiului, astfel încât să-şi declare satele aflate în subordine, actualmente considerate cartiere, drept zone periurbane. Astfel ar putea accesa bani europeni, din cele 20 de miliarde de euro destinate agriculturii, însă nu toţi edilii au trecut la fapte.
„Autorităţile locale au înţeles oportunitatea acestei măsuri şi acţionează în consecinţă. Sigur, fiecare în cadenţa lui, însă nu se pierd bani, pentru că încă nu sunt în momentul acesta. Problema este ca până la sfârşitul lui septembrie să se încheie treaba (n.r. primarii să-şi declare cătunele zone periurbane). Oricum suntem în grafic, nu suntem ieşiţi şi avem promisiuni de la Comisia Europeană că se va semna acordul cadru la sfârşitul lunii august, începutul lui septembrie şi în acel moment noi trebuie să fim pregătiţi să accesăm banii aceştia”, a declarat senatorul Haralambie Vochiţoiu.
Până în acest moment localităţile Petrila şi Uricani şi-au declarat cătunele zone periurbane şi se pot înscrie pentru a accesa bani europeni pe agricultură din momentul în care aceste fonduri vor fi disponibile. În ceea ce priveşte localităţile Vulcan şi Lupeni, edilii încă lucrează la întocmirea documentelor necesare pentru procedura de trecere a zonelor limitrofe în segmentul periurban, iar la Petroşani şi Aninoasa acţiunea merge mai greoi.
Senatorul Vochiţoiu  mai spune că nu este nimic pierdut pentru aceste localităţi, dacă vor accelera procedurile încât să fie finalizate până la semnarea acordului cu Comisia Europeană privind fondurile destinate agriculturii.

One thought on “Pot accesa milioane de euro pentru dezvoltarea rurală

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura