ActualitateFlash

Numărul solicitărilor la ambulanţă aproape s-a dublat

03 Ambulanta-urgenta

Anda Iovănesc

Canicula de afară pune în pericol viaţa multor oameni, iar numărul persoanelor care au sunat la 112 a crescut semnificativ. În ultimele zile, numărul solicitărilor la ambulanţă a crescut cu 40 la sută, până acum, în judeţ, înregistrându-se două vârfuri de intervenţie ale ambulanţei.
Conform medicului Valeria Filimon, directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, în data de 29 iulie, au existat 187 de solicitări, iar, în această săptămână, de miercuri dimineaţă până joi dimineaţă, au fost 180 de solicitări. Toate acestea, în timp ce, într-o zi obişnuită, sunt 120 de apeluri la Serviciul de Ambulanţă. Efectele căldurii toride s-au resimţit, mai ales, la persoanele cu afecţiuni cardiace şi la cele în vârstă. „Am avut patru cazuri de leşin, două în Deva şi două în Petroşani. Un caz mai deosebit a avut loc miercuri, când un devean a făcut stop cardiac. Pacientul a fost transportat la spitalul din Deva, unde a fost resuscitat, apoi a fost trimis la spitalul din Timişoara“, declară Valeria Filimon.
Pentru a-i ajuta pe oameni să suporte mai uşor canicula, în municipiile şi oraşele din judeţ s-au organizat puncte de distribuire a apei. De pildă, în Deva, funcţionează cinci asemenea puncte, în Piaţa Unirii, în zona Astoria, la Piaţa Agroalimentară, la gară şi în zona Mioriţa.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura