Legile asumate de actualul guvern vor fi aruncate la coş

9 septembrie 2009 | 1 Comentariu

 05Winkler Iuliu UDMR (82)Nicolle Ebner

 Parlamentarul european hunedorean Iuliu Winkler (foto) este convins că cele trei legi pentru care Guvernul Boc îşi va angaja răspunderea în faţa Parlamentului României vor fi aruncate la coş de viitorul guvern, care se va forma după alegerile din noiembrie.

UDMR este împotriva asumării guvernului…
Într-o conferinţă de presă susţinută la Deva, Iuliu Winkler a declarat că legile menite să reformeze şi să modernizeze România îşi pierd importanţa, din cauza faptului că actualul guvern nu vrea să le supună dezbaterii parlamentare. ”UDMR este potrivnică acestui gen de adoptare a legilor, lipsit de transparenţă. (…) Noi am fi dorit ca pe marginea acestor legi să aibă loc dezbateri în Parlament. (…) Experienţa îmi spune că viitorul guvern va arunca la coş aceste legi sau, viitorii miniştri de resort vor trece, în cel mai scurt timp, la modificarea lor”, este de părere parlamentarul european, menţionând că asumarea răspunderii nu face altceva decât să bulverseze sistemul de învăţământ, cel bugetar-prin salarizarea unică, şi cel  administrativ-prin restructurarea agenţiilor. Winkler a criticat faptul că un guvern care se bazează pe o majoritate parlamentară de 73 la sută recurge la asumarea răspunderii, pentru a fi sigur că pachetul său de legi trece în Parlament.

Publicat in: Politica si administratie


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. golea pompiliu spune:

    De cel putin 5 ani statul de drept in Romania a fost aruncat la cos. Exista acum numai institutii formale lipsite de puterea necesara pentru asigurarea echilibrelor in stat. Usor,usor se instaureaza autoritarismul ajutat si de cresterea semianalfabetismului poiitic, cultural, economic si sa nu mai continui. Revine Romania antebelica dezavuata de statele dezvoltate de la care am luat modelul pe care il golim incet dar sigur de continut!

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Deveni prinşi cultivând cannabis

Doi deveni au fost prinşi de poliţiştii de la Crimă Organizată, în timp ce udau o cultură ilicită de cannabis,...

Gura lumii

Un post naţional de radio are interzis în capitala minerilor, după ce doi realizatori de la postul respectiv, care apar...

Termen limită pentru plăţi anticipate

Data de 15 septembrie a.c. este ultima zi pentru efectuarea plăţilor anticipate aferente trimestrului al III-lea 2009. Au obligaţia plăţilor...

Închide