Judecătorul şpăgar, aproape de eliberare

7 mai 2010 | Adauga un comentariu

Livia Botici

În cursul zilei de ieri, fostul vicepreşedinte al Judecătoriei Petroşani a primit decizia de punere în libertate sub control judiciar. În ciuda acestei hotărâri, luată de magistraţii de la Curtea de Apel Alba-Iulia, Valentin Popescu rămâne deocamdată în arest, până la soluţionarea recursului.

DNA a făcut recurs

Împotriva deciziei luată ieri de instanţa de la Curtea de Apel din Alba Iulia, procurorii de la Departamentul Naţional Anticorupţie au declarat deja recurs. „Competenţa soluţionării recursului revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Până la rămânerea definitivă a hotărârii Curţii de Apel Alba-Iulia de eliberare provizorie sub control judiciar, judecătorul Valentin Popescu rămâne în arest”, a declarat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba-Iulia.

Mai multe infracţiuni

În data de 31 martie, magistraţii au dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a inculpatului Valentin Popescu, judecător şi vicepreşedinte al Judecătoriei Petroşani, acuzat de către Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Alba, de săvârşirea mai multor infracţiuni. Acesta este cercetat pentru efectuare de tranzacţii incompatibile cu funcţia deţinută, cumpărare de influenţă, luare de mită în formă continuată şi trafic de influenţă în formă continuată. În data de 31 martie, Consiliul Superior al Magistraturii a dispus suspendarea din funcţie a lui Valentin Popescu, toate dosarele pe care acesta le avea în lucru, fiind repartizate altor judecători.

Publicat in: Eveniment


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Zece câştigători îşi primesc taxele înapoi

În urma tragerii la sorţi, care a avut loc în data de 6 aprilie 2010, 10 deveni au câştigat sumele...

Oameni de calitate

Îmi face plăcere să scriu despre oameni pe care-i cunosc şi despre care se întâmplă să am o părere foarte...

Unui devean i s-a ridicat statuie în faþa firmei

Dacă până acum, cei care se speteau muncind erau mai tot timpul ţinta ironiilor venite din partea colegilor, care considerau...

Închide