Actualitate

În procesul „Comorile dacice” urmează pronunţarea sentinţelor

03 iulian-ceia-aurari-40Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încheiat judecarea recursului în dosarul supranumit „Comorile dacice”.

Magistraţii au amânat pronunţarea pentru 17 decembrie, dată la care este posibil să se dea hotărârea definitivă. Procesul în care sunt judecaţi 11 hunedoreni a trecut de primele două instanţe, Tribunalul Hunedoara şi Curtea de Apel Alba Iulia, iar inculpaţii au fost condamnaţi de prima instanţă la pedepse cuprinse între şapte şi 12 ani de închisoare, unele dintre ele fiind reduse de Curtea de Apel. Iulian Ceia (foto), considerat capul grupării, a primit la instanţa de fond pedeapsa cea mai mare, de 12 ani de închisoare. Dar aceasta i-a fost redusă la apel cu cinci ani. Judecata în dosarul „Comorile dacice”  a început în 2004, iar inculpaţii sunt acuzaţi de furt calificat de obiecte de patrimoniu din siturile arheologice, printre care şi 15 brăţări dacice, cu pierderea acestor bunuri pentru Patrimoniul Naţional, efectuarea de detecţii ilegale în siturile arheologice, şantaj şi violare de domiciliu. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura