Hypergym, la Academia „Ciprian Sora”

21 iulie 2009 | Adauga un comentariu

11 x 2 mugurel petrutiu (plan departat) antrenorul celor de la hypergym a castigat meciul sustinut la turneul de la bucuresti

Ciprian Marinuţ

Luptătorii de la Hypergym Deva au „parafat” parteneriatul de colaborare cu Academia de lupte „Ciprian Sora”, prin rezultate foarte bune la ultima gală, organizată de valorosul luptător de local kombat.

Vor promovare internaţională
Patru dintre cei mai valoroşi sportivi de la Hypergym Deva au participat la un stagiu de pregătire şi la o gală de grappling şi kick-box, desfăşurate, recent, la Academia de Lupte „Ciprian Sora”, din Bucureşti. Devenii au luat, întâi, contact cu sistemele de antrenament de la unica academie de lupte din ţară. Apoi, au impresionat prin rezultatele obţinute în ring, iar, la final, au încheiat un parteneriat cu Ciprian Sora, pentru promovarea Hypergym pe plan internaţional. „Sportivii noştri au participat la antrenamente de grappling (o combinaţie de lupte, judo, bjj şi sambo n.r.) conduse de Ciprian Sora şi au învăţat multe din acest sistem de luptă. Apoi, în gala organizată de Sora, devenii au reuşit să demonstreze că sunt talentaţi şi valoroşi şi au cucerit respectul tuturor, deşi noi suntem axaţi pe MMA şi Kick-box, nu pe grappling. Însă, cel mai important e că am iniţiat un parteneriat cu Academia de Lupte „Ciprian Sora“, care e membră a celebrului grup internaţional Golden Glory, pentru a ne promova sportivii în circuite puternice din străinătate”, a spus Traian Mugurel Petruţiu, antrenor la Hypergym Deva, care a precizat că deplasarea la Bucureşti a fost susţinută financiar de Divizia Sportivă a BGS.

 La trântă cu favoriţii
Pentru că au luat ochii tuturor încă de la stagiul de pregătire, luptătorii de la Hypergym au fost puşi să lupte împotriva celor mai bine cotaţi adversari prezenţi la gală. Antrenorul Mugurel Petruţiu a dat tonul victoriilor şi l-a învins, în cadrul categoriei 75 kg, pe Vasile Tătar (Tg. Mureş), unul dintre cei mai galonaţi sportivi din ţară.

Publicat in: Sport


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Primăriile, puse în dificultate de guvern

În cazul modernizării satelor cu ajutorul fondurilor europene, guvernul a schimbat, din nou, regulile, în timpul jocului, introducând noi condiţii...

Doi juniori jiulişti la naţională

Tudorache şi Marţiş, doi jucători de la Centrul de Copii şi Juniori ai Clubului Jiul, au fost selecţionaţi la naţionala...

Mihalache a demisionat!

Gest surprinzător al directorului de la Eco Sid, Marin Mihalache (foto). Acesta şi-a anunţat demisia din funcţie şi faptul că...

Închide