Coşarul, meseriaş de succes pe timp de criză

23 septembrie 2009 | Adauga un comentariu

01 cosar

Nicolle Ebner

Inspirat de articolele din presa locală care, nu de puţine ori, a semnalat necazurile proprietarilor de case, care nu ştiau unde să găsească un coşar, directorul coordonator al AJOFM Hunedoara, Vasile Iorgovan, a „reactivat” această meserie tradiţională, care, în ultimii 20 de ani, a tot pierdut teren, ajungând pe cale de dispariţie.

AJOFM reactivează o meserie pe cale de dispariţie
Forţaţi de împrejurările actuale, hunedorenii se văd nevoiţi să-şi schimbe meseria pe care o ştiu de ani de zile, adaptându-se cerinţelor pieţei muncii. Una dintre cele mai vechi meserii din ţară, dar pentru care abia acum se oferă şi cursuri de calificare profesională, este cea de coşar. Primul lot de 14 coşari calificaţi de către AJOFM Hunedoara provine din zona Ilia. „Acest curs a urmărit, în principal, reactualizarea meseriilor vechi, de mult timp uitate, coşăritul fiind o meserie destul de căutată în localităţile de pe Valea Mureşului. A fost o sugestie bună să organizăm acest curs de calificare în Ilia, în sensul că aici am găsit persoane în căutarea unui loc de muncă, dispuse să se califice. Cred că această meserie, pentru mediul rural, este o soluţie bună”, spune Vasile Iorgovan.

Toate-s vechi şi noi sunt toate…
Meseriile tradiţionale pierd în continuare teren, în faţa progresului tehnologic. Odată cu evoluţia tehnologiei, au dispărut meserii ca aceea de ceasornicar, pantofar, coşar, geamgiu, olar, rotar, tăbăcar, curelar etc. În schimb, au apărut meserii noi, recunoscute de ministerul Muncii, de tatuator, montator bijuterii pe corp, operator promter, videotecar sau videojokey. Cei 14 hornari din Ilia sunt încrezători că noua, dar atât de vechea meserie în care s-au calificat, va avea căutare. Pentru unii dintre ei, diploma din buzunar poate însemna chiar startul într-o afacere proprie. Potrivit directorului coordonator al AJOFM Hunedoara, astfel de cursuri vor fi organizate şi în zona Haţegului, dar şi în alte zone din judeţ, în funcţie de necesităţi şi solicitări.

Publicat in: Comunitate, Flash


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Corneliu Birtok-Băneasă, bronz la Zagreb

Salonul Internaţional de Inventică „Arca Fair” organizat la Zagreb, Croaţia, şi-a desemnat câştigătorii. Medalia de bronz a revenit inventatorului devean,...

CNH scapă de povara datoriilor istorice

Compania Naţională a Huilei din Petroşani va scăpa de o datorie de circa patru miliarde de lei, acumulată încă din...

Hoţ din maşini, arestat

Un tânăr de 21 de ani, din Hunedoara, a fost arestat de poliţişti, fiind învinuit că a furat mai multe...

Închide