Cornel Ciobanu – ultimul tăietor sub limbă din Europa

1 martie 2013 | 47 Comentarii

Anamaria Nedelcoff 02 limba

La aproape 40 de ani, Cornel-Augustin Ciobanu (foto), din Lupeni, este supranumit ultimul tăietor sub limbă din Europa. Sute de oameni care au ajuns la Ciobanu laudă calităţile unui astfel de tratament, pe care alţii însă îl consideră barbar.
Cornel Ciobanu a învăţat metoda tăiatului sub limbă de la tatăl său, despre care spune că a folosit această tehnică de peste 30 de ani. De altfel, pentru a evita tot felul de speculaţii, a absolvit cursurile unei şcoli de profil şi a ajuns asistent medical generalist. ”Într-o zi, a venit un bărbat la noi acasă pentru ca tatăl meu să-l trateze. Era bolnav de hepatită. Tata era plecat şi m-am oferit eu să-l tai. Operaţia a decurs excelent, omul a scăpat de hepatită şi de atunci, s-a dus vorba din om în om că în afară de tatăl meu şi eu pot face această mică intervenţie”, spune Cornel Ciobanu. Rezultatele sale, mărturisite de cei care i-au trecut pragul, i-au adus faimă atât pe plan local, cât şi naţional, dar şi în străinătate.

Boli de vindecat

Cornel Ciobanu spune că prin tăierea sub limbă se pot vindeca diabetul, hepatita de orice fel, ciroza, infecţiile în sânge, leucemia, colesterolul mărit, disfuncţiile sexuale, problemele de menstruaţie, hipertensiunea, anemia, migrenele, acneea, psoriazis, varice, spondiloză şi altele.
„Există oameni care se simt tot timpul obosiţi şi acuză stări de epuizare, oameni care nu au poftă de mâncare şi, după ce mănâncă,  le vine mereu să verse. Aceştia, dacă se taie sub limbă, capătă dintr-o dată, ca printr-un miracol, vioiciune şi poftă de viaţă. A nu se crede, totuşi, că tăierea sub limbă vindecă toate bolile pământului… Un alt aspect ar fi că, după felul în care arată vinişoarele, pot recunoaşte dacă boala din organism este recentă sau mai veche. Un om bolnav are vinişoare îngroşate, cu ramificaţii vizibile. După tăiere, în funcţie de culoarea şi vâscozitatea sângelui, cunosc ce organe sunt afectate şi le spun oamenilor de ce să se trateze”, spune Cornel Ciobanu.
Mai mult, poţi face o astfel de operaţie şi dacă nu ai nimic. ”Se poate face şi preventiv. Nu doare şi nu face rău nimănui. Eu sunt tăiat sub limbă de aproape 30 de ori. Nu am fost niciodată bolnav, nu am avut probleme cu ficatul, cu inima, absolut nimic. Am deja oameni care vin în fiecare an. Este o detoxifiere a sângelui şi a întregului organism. Operaţia durează 15-20 de minute, până când sângerarea se opreşte de la sine, fără să lase vreo urmă. Saliva şi apa rece cicatrizează imediat”, precizează Cornel Ciobanu.

Părerile sunt împărţite

Opiniile referitoare la această metodă sunt împărţite. În timp ce unii le recomandă din tot sufletul, alţii le cataloghează ca fiind barbare.
„Mi-am făcut şi eu această operaţie pentru a scăpa de acnee, în Lupeni. Şi nu mi-a trecut. Dar nu zic că  nu e bună metoda asta. Igienă avea, ia o lamă şi secţionează puţin cele două vene de sub limbă. Apoi, puţin aplecat îţi ”bălăngăni” limba într-un bol de unică folosinţă, unde curge sângele. Nu doare mai mult decât o înţepătură de insectă. Să zic că te ţine aşa vreo cinci minute, după care te clăteşti în gură cu apă, îi dai 50 de lei şi eşti gata. Auzisem că este bine să te tai sub limbă dacă ai hepatită şi multe alte boli, încercarea moarte n-are. Venele alea au fost curate vreo lună, după care s-au făcut la fel. M-am tăiat de două ori. Nu îi fac reclamă lui Cornel Ciobanu, nici nu îl laud, pur şi simplu aşa a fost, aşa s-a întâmplat cu mine”, scrie un tânăr pe un forum medical.
„Asta cu tăiatul sub limbă e o şarlatanie de făcut bani de pe urma naivilor! Se practică pe la sate, când copilul are ceva şi nu-i găseşte doctorul comunal leac şi atunci, vine câte un vraci local şi face pe deşteptul. Şi eu am fost luată în vizor pentru acest tratament halucinant, am avut hepatită şi bunică-mea aducea tot mai des în discuţie subiectul acesta. Mi se pare o practică barbară, o şarlatanie de doi lei. Şi cred că sunt şi câţiva doctori care practică această barbarie, banul e ochiul dracului şi dacă clientul cere, doctorul execută. Aveam un  nepot care este dislexic, nu putea să pronunţe litera R, spunea L. dar era mic, avea patru-cinci ani şi bunica a venit cu ideea tăierii acelor două vene sublinguale. Noroc că bietul copil a scăpat de traumă, deoarece avea părinţi care nu erau duşi cu capul şi care i-au acordat timpul necesar să înveţe corect pronunţia fără să fie necesară această intervenţie. Terminaţi cu prostiile, cu vindecările miraculoase care sunt ţepe şi nimic mai mult”, spune Elena, de 22 de ani.
Vanda Duţă, din Lupeni, susţine însă această practică, deşi nu a apelat niciodată la ea: ”Practica e foarte veche, cred că are rădăcini prin India, dacă mi-aduc bine aminte. Nu mi-am făcut niciodată şi sper să nu fie nevoie,  sunt, dă Doamne, sănătoasă. Tăiatul sub limbă este de fapt o curăţare. Acolo se adună multe toxine, deoarece limba este foarte vascularizată. Este o explicaţie pur ştiinţifică, dar eu cred că există oameni care pot face şi mai mult, prin diferite acumulări de energie şi alte practici. Eu spun că mai bine să nu judecăm. Legat de această tăiere, soţul meu a apelat la domnul Ciobanu o singură dată. Domnul Ciobanu lucrează igienic, cu mănuşi, lamă scoasă atunci din ţiplă, totul e steril. Soţul meu avea hepatită cronică colecistică, dar de fapt, nu se ştia ce are. Internarea în spital timp de o lună şi ceva l-a făcut să slăbească 25 de kg, plus stări de vomă zilnice şi icter. După ieşirea din spital, nu într-o stare foarte bună, a răspuns mediu la tratament, a luat în greutate în jur de 5 kg, dar tot avea încă stări de vomă, nu mai erau aşa dese, dar avea reflux esofagian. Am apelat la acest domn – sincer, nu e nimic barbar – care într-un minut a rezolvat această discuţie. Ca rezultate… într-o săptămână, maximum două, i-a dispărut total gălbeneala, iar stările de vomă, refluxul, au încetat. Într-o lună, soţul meu a pus înapoi 15 kg, în două luni, alte 15 şi a revenit la greutatea normală, de 80 de kilograme. Domnul Ciobanu l-a făcut bine, asta este concluzia mea”.

Loading...

Publicat in: Actualitate, Flash


Comentarii (47)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Vasile Ilas spune:

    Este benefica aceasta procedura. Eu am fost tratat impreuna cu familia mea. Fiul meu trebuia sa tina regim dupa tratamentul cu galbenare. Taindu-se sub limba nu a mai fost necesar sa tina tratament, adica, sa aiba doar anumita alimentatie. A mancat orice dupa ce si-a facut analizele la spital. Nu a mai fost necesar de un an de alimentatie stricta.
    Acum in ce priveste titlul: „Cornel Ciobanu – ultimul taietor sub limba din Europa,” acest tilul trebuie schimbat. Cornel Ciobanu este al doilea „taietor sub limba.” Eu nu am fost la el. Aici intr-adevar nu este concurs – cine este primul. Eu spun doar ca am cunoscut o femeie care este tot in judet la noi, nu-i fac reclama numelui deoarece este moarta, dar fiica ei care are 55 de ani, practica la ora actuala „taiatul sub limba.” O cunosc foarte bine, si la ea merg din toata tara – dintre cei care o cunosc – merg ca sa fie tratati. Un aspect important este ca ea nu percepe taxa. Oamenii ii dau cat vor sau deloc. Ea doreste sa-i vindece.
    Mama Lidiei, caci asa o cheama, in razboi a avut galbenare. Medicul evreu care a consultat-o, a tăiat-o sub limba si ia dat drumul acasa, nemaiavând loc in spital pentru pacienti. A invatat-o si pe ea cu „taiatul sub limba” si de atunci a practicat aceasta meserie, ca sa-i spun asa. Exemple de cei vindecati sunt multe, insa nu cred ca aici este locul sa dau exemple, ca, poate-i fac rau celei care mi-a facut bine.

  2. ciobanu cornel augustin spune:

    pt dnul vasile;nu sunt al 2 lea taietor sub limba.in primul rand din 2011 eu am aparut la tv si in ziare cu aceste tratamente si anume taierea sub limba,1: nu sunt taietor sub limba,sunt asistent medical generalist.2; fac de 30 ani aceasta terapie.iar 3:in legatura cu plata ,cel putin eu am o firma un cabinet platesc taxe la stat platesc impozite ofer ceaiuri, tratamente tot ce este necesar omului bolnav.deci d le vasile eu cand taiam sun limba sau mai exact pe cand traia tatal meu si facea aceste tratamente, aceasta femeie nici nu exista.deci nu sunt pe locul 2.la revedere.

  3. Creanga Stefan spune:

    Puteti sa imi spuneti niste preturi?pe terapie sau cum?

  4. panait spune:

    ALOOO!De ce va certati pe clasamente? Metoda e veche. In comuna in care m-am nascut eu si ,,Perinita”, acel dans la care ne pupam cu fetele la nunti, respectiv comuna BATRANI, jud PRAHOVA se practica asta prin anii 50. Era acolo un nenea Gheorghita, a carui fata traieste si poate confirma, care practica acest gen de ,,operatie”. Matusa mea, sora mamei,dupa ce s-a saturat de spitalele din acea perioada, a apelat la acet om, s-a vindecat si acum are peste 80 de ani.Eu am citit mult despre asfel de ,,tratamente”, fiind un cautator acerb al metodelor care exclud injectiile si operatiile ca doar sint ….. barbat adevarat:cind vad seringa lesin. Sic! CONCLUZIE:TAIEREA SUB LIMBA NU CRED SA FIE UN PANACEU ASA CUM SE MAI ACREDITEAZA PE ICI,COLO DAR, CU SIGURANTA, ARE EFECT IN BOLILE HEPATICE.Am mai intilnit, prin tara, oameni care s-au vindecat de hepatita prin aceasta metoda. Asa ca nu va mai certati, limitati-va doar la a populariza partea benefica pentru ca hepatita,sub diverse forme, este in plina expansiune la noi si medicina romaneasca nu face decit ceea ce se vede la TV. Probabil ca domnul Ciobanu, care se pare ca se respecta ca profesionist, are si niste fise cu analizele unor pacienti inainte si dupa tratamentul domniei sale. Daca nu risca si domnia sa sa fie trecut rapid in rindul sarlatanilor care vind un ,,PANACEU UNIVERSAL” CEEA CE NU S-A INVENTATA INCA.
    P.S. Am inteles ca prin tarile asiatice astfel de operatii se fac in spitale. Probabil medicii de acolo nu sint asa de acuti in a monopoliza si limita metodele de tratament.

  5. Daniel spune:

    Este buna aceasta tehnica dar sa faci o afacere din asta mi se pare penibil. Domnule Ciobanu in ce curs de la scoala de asistenti va preda aceasta tehnica daca tot va laudati cu asta? Va spun sincer ca eu imi fac aceasta operatie singur si nu mi se pare demna de atata zarva. Este doar o simpla piscare celor doua vene de la baza limbii. Mie mi-a facut prima taiere o batrana de la tara si a avut un efect destul de bun. Nu am mai reusit sa ajung la dansa si am facut-o singur. Acum o fac de cate ori simt nevoia. Uimitor are acelasi efect. Din punctul meu de vedere nu e nimic asa deosebit care sa merite atata zarva.

  6. PEDRO spune:

    ESTE BUNA ACEASTA PROCEDURA. REZULTATELE SE VAD DACA TI REGIM. SI TIN SA-I MULTUMESC D-LUI CIOBANU. ESTE UN OM MINUNE.

  7. gigis han spune:

    se pare ca va fi arestat in scurt timp

  8. adita spune:

    cine ? perasifon/ da. ma mir ca nu l-au aretat pina acum, doar traieste numai din infractiuni. s-a apucat din nou de proxenetism. o trimite din nou pe petro la produs. poate si pe fiicasa. la puscarie cu tine perasifon. acolo vei vedea cum sint tratati sifoanele. jegule.

  9. Ciobanu Cornel Augustin spune:

    Nu este corect cum ginditi. Daca v-ati fi interesat asupra acestor tehnici stravechi ati fi aflat ca singerarea (eliberarea de singe) a fost evidentiata chiar de parintele medicinii, Galen.
    Eliberarea de singe este baza acupuncturii si se poate face la nivel de gambe, in jurul genunchilor/popliteu, la articulatia cotului, pe stern – pe linia intre mameloane, pe facies,la nivelul articulatiei temporo-mandibulare, pe frunte, dupa ureche.
    Sub limba, exista 2 vinisoare care corespund in acupunctura ficat-rinichi. Exista chiar puncte bine definite. Da, este greu de intepat cu acul ptr singerare in aceste locatii, deoarece tesutul este foarte elastic si de aceea rominii folosesc taierea care inseamna “ciupirea” pe 1-1,5 mm
    Se va scurge singele stagnat, imbibat de toxine. Astfel are loc eliberarea de staza. Iar despre microbi, oamenii sunt plini de microbi. DOar cind au imunitatea scazuta exacerbeaza un anume tip de microb, virus etc.
    Sa te bucuri ca (mai) exista astfel de oameni-terapeut

  10. Ciobanu Cornel Augustin spune:

    Pentru Dnul Daniel.Vreau sa iti spun ca eu am facut scoala de AsistentiMedicali Generalisti,doar pentru a imi imbunatati cunostintele medicale.La aceasta scoala tin sa te anunt ca nu se preda aceasta terapie.Eu am invatat sa zicem asa de la tatal meu care a practicat-o acasa la noi timp de peste 30 ani,si el nici nu a facut nici o scoala de medicina,dar de vindecat a vindecat tot felul de oameni de la maturatori de strada pana la oameni cu functii mari.Iar despre ,,afacere ,,cum spui tu ,nu este o afacere,pentru ca eu am un cabinet cu absolut toate actele in ordine,stai stramb putin si gandeste drept:daca as avea ceva de ascuns ,as mai aparea in ziare,la televiziuni,etc?

  11. Ciobanu Cornel Augustin spune:

    INVIDIA SI RAUTATEA OAMENILOR ASA MA SCARBESTE ,DACA IL AJUTI PE UN OM SI E TOTUL OK…DE CE L-AI AJUTAT…DACA NU AJUTI PE ACEL OM BOLNAV…DE CE NU L-AI AJUTAT…ASTA ESTE RAUTATEA ROMANULUI.NU AI SA VEZI IN ALTA TARA STRAINA UN STRAIN SA DENEGREZE PE SEMENUL SAU…DOAR AICI IN TARA ASTA LA NOI .BRAVO..SA NE MANDRIM CU ASTA..SUNTEM ROMANI!!!!!!!

  12. ana grosu spune:

    na da, eu cred sa va dea d-zeu sanatate …….dar spuneti daca se poate face ceva pt cei care beau mult sau care au epilepsie cu crize f rare … o data la 10 ani o criza de exp… multumesc…. daca da, as vrea adresa exacta si nr de tel chiar si un pret la revedre…. va rog nu faceti anuntul meu public.

  13. andreea grosu spune:

    buna ziua .. va rog sa-mi spuneti daca boala de asm bronsic se poate vindeca prin asa ceva… as vrea dresa nr de tel exacat… in cazul care se poate… multumesc

  14. lora bura spune:

    Buna ziua,
    chiar azi mi-am facut aceastra mica incizie sub limba,la dl.Stelian Fulga.Am primit de la dansul si tratament de detoxifiere pe baza de argila si siropuri naturiste.Astept,incepand de maine sa vad ce se va intampla…Numai bine tuturor.

  15. Craciun Florica spune:

    Buna ziua,

    Numele meu este Craciun Florica si doresc sa stiu datele de contact ale dumneavostra, ma intereseaza taiatul sub limba pentru o persoana care are varicele destul de proieminente si nu vrea sa se opereze.

    In speranta ca ma ve-ti ajuta va multumesc.

  16. doru spune:

    mai intai,sa ma prezint:doru din cluj napoca
    de nevoie(avind sotia bolnava,cu probleme la ficat + o boala de singe f. grava), am ajuns la dl.cornel ciobanu,cu speranta ca o va ajuta sa fie mai bine.am ramas surprins, cind am vazut un cabinet medical, bine dotat,curat si cochet.
    despre dl. ciobanu,pot spune ca este un profesionist adevarat,care AJUTA, oameni bolnavi.procedura este facuta cu instrumente desigilate in fata bolnavului,se lucreaza steril, fara nici cea mai mica durere si in siguranta, pe baza de analize medicale(deci fara riscuri).
    pentru cei interesati(din cluj), va pot spune, ca dl. ciobanu va venii la cluj in nov.2014 si puteti avea incredere totala intrun om onest, caruia tin sai MULTUMESC pentru ajutorul oferit sotiei mele, maria.
    si acum sa raspund ”citorva” care incearca sa denigreze un om corect si onest:
    – vasile ilas-daca nu ai fost la el(din textul tau), de ce comentezi…si sa stii ca nu a acceptat sa ia nici un ban
    -daniel-”afacere”…”mise pare penibil”-nu stiu ce mare afacere face ciobanu cornel,atita timp, cit ajuta oameni care au nevoie
    -panait-ai punctat cum trebuia:”care se pare ca se respecta ,ca profesionist”-intradevar este si lucreaza ca un profesionist, avind si cunostinte medicale…

  17. ciubotaru dan spune:

    Sunt din Targoviste , cand veniti d-le. Ciobanu in zona (Bucuresti ) ?

  18. Nica Mariuk Georgiana spune:

    buna ziua fi-ti amabili am dorii si noi sa ne informati in privinta dnei despre care a scris dnul vasile ilas.va multumim

  19. Ovi spune:

    Buna. Intentionati sa efectuati o deplasare in urmatoarele 2-3 luni in Brasov sau imprejurimi? Multumesc.

  20. Ciobanu Cornel Augustin spune:

    IN DATA DE 13 DECEMBRIE VOI FI LA PITESTI.IN 14 SI 15 DEC AM SA FIU CU PROGRAM DE CABINET LA BUCURESTI.IN DATA DE 16 PANA IN 19 AM SA FIU LA FOCSANI SI GALATI.PT PROGRAMARI SUNATI LA TEL.AZI 26 11 2014

  21. ciobanu cornel augustin spune:

    Pt cei interesati sa ne vedem in luna Ianuarie 2015 voi fi de gasit la Pitesti pe data de 29 Ianuarie 2015 iar la Bucuresti pe data de 31 si 31 Ianuarie, Pt detalii va rog sa ma sunati.0722 715 441.La revedere

  22. Hippocrat ot Cos spune:

    Rog DNA ul sa ancheteze aceasta spalare de bani prin reclama mascata – incercata de Mesagerul Hunedorean. Voi depune plangere maine dimineata. Credeam apusa aceasta apucatura arhaica a presei din vremea domnului Mudava. Pacat ca tabloidizati publicatia.

  23. ciobanu cornel augustin spune:

    prostule care esti.sa te duci la dna sa spui ca esti prost de puti …

  24. NICOARA GIOVANI spune:

    Domnule CIOBANU Te deranjez si eu cu niste probleme de sanatate Am 70 ani deciteva saptamini ma supara ficatul am fost la sibiu la analize sio mi sa facut un film la ficat si pe el sunt niste ciupercute chisturi Sipe diagnostic scrie ..Ficatul marit in dimensiuni,neomogen cu multiple formatiuni inlocuitoare de spatiu hipoecogene si cu aspect de cocarda diametrul maxim 7 cm [determinari secundare[ mentionez caci nu am avut probleme cu el Am lasat tariile de citiva ani caci mio placut Vreau sa iau neaparat legatura cu dumneavoastra am gasit un numar de telefon poate caci putem sa discutam mai detailat CU STIMA ..NICOARA GIOVANI..

  25. ciobanu cornel augustin spune:

    D le Nicoara va rog sa ma sunati,in masura in care pot sa va ajut ,promit sa va ajut pana la capat,mentionez ca tratamentul este gratuit.Cu respect.

  26. Aura spune:

    Prima oara m-am dus cu frica la dnul Ciobanu.Tocmai scapasem de o panceatita urata rau de tot si colesterolul era 350.
    Cu tot tratamentul dat de medic…. nu scadea si nu ma simteam prea bine.
    Nu fumez, nu gust nicodata alcool, nu beau cafea, nici sucuri procesate.
    Atunci parntii mei care toata viata se taiasera sub limba, mi-au zis sa caut pe cineva care taie sub limba.
    Am strambat din nas amintindu-mi de o baba care tot venea si-i taia sub limba.
    Dar ei tot insistau.
    Asa am ajuns la dnul Ciobanu si… o sa mai ma duc.
    De ce?
    Ia ghiciti!

  27. calin-ciobotaru elena spune:

    domnule Ciobanu,doresc sa ajung la dv. pt o programare,in vederea „taierii sub limba”eu sunt din Galati, si am nr. de telefon..0747021949. Va rog sa-mi comunicati printrun email, sau telefonic, cand ajungeti la Galati ….care sunt costurile si ce anume trebuie sa fac…
    va multumesc anticipat !

  28. Bogdan spune:

    Domnule Ciobanu,doresc sa ajung la dv. pt o programare,in vederea „taierii sub limba”eu sunt din Suceava, si am nr. de telefon..0740175725. Va rog sa-mi comunicati printr-un email sau telefonic, cand ajungeti la Suceava,care sunt costurile si ce anume trebuie sa fac…
    Va multumesc anticipat !

  29. Gheorghe florentin spune:

    Va salut cu respect Domnule Ciobanu Cornel Augustin.
    In primul rând vreau sa stiu daca va pot deranja telefonic in acest Weekend,in vederea unei programari pentru tăiere sub limba.sunt din Pitesti,Argeș.
    In al doilea rând,vreau sa stiu daca aveți in program deplasare in acest județ,săptămana care urmează.daca nu,ma deplasez eu in HUNEDOARA,Lupeni la Dumneavoastră.tot saptamana care urmează intenționez.
    Iar in al treilea rând,vreau sa stiu un preț aproximativ,asta sa vad daca dispun de banii necesari,ca sa pot trece a pasul următor către dumneavoastră.oricum,pana la urma este munca si dreptul Dumneavoastră sa cereți bani,pentru anii de studii si de practica,pentru darul pe care l-ați primit de la tatăl dumneavoastră,pentru firma pe care o aveți,pentru ca stiu ce înseamnă sa ai firma si sa fii plătitor de taxe,si nu in ultimul rând,pentru ca eu unul nu cred ca ați obligat pe nimeni sa vina pentru asa zisa ,,tăiere sub limba”,pe care unii nu o considera asa buna.
    Si pe lângă toate astea mai Menționez ca,in urma informațiilor culese despre dumneavoastră,chiar cred ca ajutați oamenii,si nu o faceți numai pentru bani,asa cum spun Gurile rele.
    Si pentru cititori,dupa ce ma voi întoarce de la Domnul Ciobanu Cornel Augustin,o sa postez din nou rezultatul.merg încrezător si cu multă speranța,pentru ca am auzit sincer o poveste de la tatăl unui coleg de pat,de acum 3 ani pe cand eram internat din cauza hepatitei.spunea ca dupa terminarea armatei,a aflat ca avea hepatita.a fost la o femeie bătrâna care ,,tăia sub limba” ,femeia i-a facut tăietura,iar in prezent el trăiește fără niciun fel de problema.asta se întâmpla acum 40 de ani,aproximativ,cu ustensile rudimentare.
    Ținând cont de faptul ca domnul Ciobanu Cornel Augustin are calificarea de medic asistent generalist,are un tata care a facut asta zeci de ani de la care a învățat,si dumnealui de asemenea ani cu experiența in spate,studii si ustensile sterile,de u unica,hai sa fim serioși,ce rău ti-ar putea face 2 tăieturi sub limba?NICIUNUL
    Înca o data va salut cu respect,si astept răspunsuri la ce v-am întrebat anterior.daca nu,revin eu cu telefon de luni.
    Va mulțumesc si va doresc cat mai mult bine,si Dumneavoastră si pacienților pe care i
    -ați tratat!

  30. maria spune:

    in Resita sau Timisoara nu veniti

  31. Banc spune:

    Va rog sa-mi comunicati cand veniti in judetul Arad-am hepatopatie cronica toxica depistata de 1 luna.

  32. Nicu Brinza spune:

    domnule cornel te rog foarte mult sa imi dai nr telefon sau o adresa sa pot ajunge la dumneata

  33. Maria Romascanu spune:

    Domnule Cornel Ciobanu am fost la dumneavoastra in 2011, la cabinetul din Bucuresti. Diferite evenimemte din viata mea m-au impiedicat sa mai revin. Am sa o fac cat de curand.
    Acum as dori sa imi spuneti cum va pot contacta, in special pentru un prieten drag de familie care are cancer hepatic.
    A facut embolizari ale nodulilor, dar tot au reaparut. Recent, la un control, dupa inceperea tratamentului cu citostatice, l-au gasit cu lichi in abdomen.Urmeaza sa faca o puntie pt acest lichid.
    Considerati ca il puteti ajuta?

    Va multumesc din suflet,
    Maria Romascanu

  34. Popescu M. spune:

    Buna seara ! In acest weekend va gasim in Lupeni ? Multumesc.

  35. ciobanu cornel augustin spune:

    Buna seara tuturor.Am sa va las nr mele de tel.0722 715 441 0762 284 760 0723 156 937..acesta este orange.Puteti sa ma sunati fara probleme,am sa va comunic adresele de cabinet din tara.Rugamintea mea,sa aveti daca se poate cateva analize facute,hemoleucograma,trombocitele,hemoglobina,inr-ul,ma intereseaza foarte mult.Cu respect CORNEL CIOBANU

  36. Alina spune:

    Buna ziua! Vreau sa va intreb daca schizofrenia se vindeca dupa prima taiere sub limba.

  37. Buna ziua,vreau o adresa , spune:

    La un colestetol mare si o hipertensiune este ok?

  38. Daniel Aparasca spune:

    Domnu ciobanu sufar de hepatita(b)ce este de facut?

  39. Nuica Anisoara spune:

    Cum pot ajunge la dumneavoasra?sunt din Dr tr severin

  40. Maria spune:

    Buna seara! Cand reveniti la Baia Mare?

  41. Mihaela spune:

    Cind veniti in Pitesti? Dorim sa ne anuntati.

  42. ciobanu cornel augustin spune:

    buna ziua,la pitesti voi fi de gasit in zilele de 25 si 26 aprilie 2018.aveti nr de tel al meu 0722715441 0723 156 937.nu stau de obicei pe net,sunt dedicat pt pacienti si familie

  43. ciobanu cornel augustin spune:

    buna ziua,la pitesti voi fi de gasit in zilele de 25 si 26 aprilie 2018.aveti nr de tel al meu 0722715441 0723 156 937.nu stau de obicei pe net,sunt dedicat pt pacienti si familie,,

  44. Frace Praduitoru' spune:

    Si pe mine m-a taiat sub limba acest domn si de atunci ii praduiesc si mai bine pe baietzi …am limba mai sloboda . Vedeti sa nu patiti si voi ca mine .

  45. Ioan David spune:

    Oare nu cumva aaveti vre-un tratament si pentru cei negri in cerul gurii ?

  46. dan spune:

    metoda este reala,stim cu totii,ceea ce nu inteleg eu e de ce acest domn ciobanu se ttziganeste in conversatii pe internet,altele decat explicatii minime-daca vrem informatie mai multa exista biblioteca sau google.Injura,simte nevoia sa explice despre taxele pe care le plateste si cat de primul in tara este cu metoda asta,etc.Asta ,in ochii mei,il face sa para o persoana de factura inferioara cu care nu stiu daca as vrea sa am de-a face.Cati medici ati vazut raspunzand pacientilor in felul asta?

  47. flora spune:

    ptr dumnezeu..este cineva care intreaba daca schizofrenia se vindeca dupa prima taiere sub limba….DA,se vindeca,doar daca tai cu gat cu tot…ALOOOOOOOOOOO anul 1300 sunteti la telefon???????????

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Managerul Spitalului Vulcan a fost demis din funcţie

Managerul Spitalului Municipal Vulcan, medicul Mariana Mateescu (foto), a fost demis din funcţie, în urma şedinţei de consiliu local de...

Minifotbal de weekend

SuperLiga RealSport, etapa a  18-a, duminică, 3 martie: Avantaje - CSD (ora 12.00); Voinţa Vălişoara - Grawe Deva (ora 13.00);...

Cere Primãriei Hunedoara 250.000 de euro daune, pentru conducta care trece pe sub terenul sãu

Aleşii locali din municipiul Hunedoara au aprobat ieri achiziţionarea serviciilor juridice de asistenţă şi reprezentare a Consiliului Local şi a...

Închide