Managerul Spitalului Vulcan a fost demis din funcţie

Anamaria Nedelcoff05 mariana-mateescu-1

Managerul Spitalului Municipal Vulcan, medicul Mariana Mateescu (foto), a fost demis din funcţie, în urma şedinţei de consiliu local de ieri. Acesteia i se reproşează situaţia financiară în care a ajuns unitatea pe care a condus-o în ultimii ani, Spitalul Vulcan înregistrând datorii de 1.100.000 de lei, din care 400.000 sunt arierate.
Primarul Gheorghe Ile a precizat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că dr. Mateescu nu a gestionat bine fondurile spitalului. „Doamna Mateescu nu a gestionat bine spitalul. În primul semestru a folosit toţi banii, iar în al doilea, nu a mai avut. Este vorba despre un management deficient. Acum, căutăm manager şi am vorbit cu două persoane care trebuie să-mi dea răspunsul. Până mâine (azi – n.r.), se va afla cine va fi noul manager al spitalului”, a declarat primarul municipiului Vulcan. În setul de măsuri pentru redresarea unităţii spitaliceşti din localitate, pe lângă schimbarea managerului, şapte persoane vor fi detaşate la Petrila, în timp ce 21 vor fi transferate la primărie. „Noi avem un program pe şase luni, iar în această perioadă, şapte persoane vor fi transferate înapoi la Petrila, că de acolo au venit, iar 21 vor fi transferate la primărie. Cu un nou manager şi cu acest set de măsuri, sperăm să se redreseze situaţia spitalului”, mai spune Gheorghe Ile. Tot în şedinţa de consiliu local de ieri, s-au aprobat 380.000 de lei pentru plata arieratelor. „Mâine (astăzi – n.r.), voi merge la Deva să-i plătesc. Banii sunt împrumutaţi de la Trezorerie, iar dobânda este una mică. Era singura soluţie, acceptată şi de guvern”, precizează primarul Vulcanului.

One thought on “Managerul Spitalului Vulcan a fost demis din funcţie

  • 8 martie 2013 la 10:01
    Permalink

    Cred ca de la ”fasole si ceapa ” i se trage… !!??
    🙂

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.