„Colegii noştri ştiu…”

2 aprilie 2010 | 1 Comentariu

Era prin 1998, început de septembrie, la Sarmizegetusa Ulpia Traiana, şi lucram ca reporter la TVR. Filmam cu profesorul Ioan Piso de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei şi cu pe atunci asistentul său, lectorul universitar Alexandru Diaconescu. Tema reportajului – descoperiri arheologice în perimetrul Forului roman. Studenţii care participaseră la săpături plecaseră de două zile, aşa că era o linişte nefirească. Soarele de toamnă şi Retezatul dădeau locului un farmec aparte.
Eram pe marginea unui şanţ relativ proaspăt săpat şi profesorul Piso a sărit în el, pentru a culege nişte frunze. „Ei, lăsaţi, nu e cazul, doar toamna cad frunzele”, am încercat eu să potolesc elanul profesorului. „Nu e vorba de frunze, dar săpătura trebuie să fie perfect curată”, mi-a spus Piso şi a cules cu răbdare frunzele. Grăbit să termin, i-am replicat: „Ei, lăsaţi, câţi ştiu…”. „Colegii noştri ştiu”, a sosit calm şi lămuritor răspunsul.
A fost pentru mine o lecţie, o replică la vorba pe care o folosim poate mult prea des, „mulţi văd, puţin pricep”. M-am gândit că uneori abordez teme la care nu mă pricep foarte bine, sau poate mă pricep mult mai puţin decât aş fi tentat să cred. O colegă din Deva m-a întrebat odată dacă ştiu ce este jurnalistul. Nu m-am grăbit să dau răspunsuri savante sau didactice, convins că are de spus ceva original. Aşa a fost. „Jurnaliştii sunt acele persoane care ştiu foarte puţine despre foarte multe”, a ţinut ea să mă lămurească. Este, cred, cea mai cuprinzătoare şi în acelaşi timp plastică, dacă pot spune aşa, definiţie a jurnalistului.
Le mulţumesc celor care au ştiut şi înţeles ce am vrut să scriu pe-aici. Îmi cer scuze dacă am abordat aspecte la care mă pricep mai puţin. Cum spunea dl. Firczak, errare…
Tuturor, sărbători fericite!

P.S. Pentru cei care m-au întrebat despre cartea „Eşti COOL şi dacă vorbeşti corect”… Promit să mă interesez de unde se poate procura.

Publicat in: Fara bascalie


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Dr. Firczak Gheorghe spune:

    Da, mi-a plăcut articolul, are tâlc, mai ales pentru exemplul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Asta pentrucă realitatea din anul 1998 nu se mai potriveşte cu cea din anul 2010 din foarte multe puncte de vedere. Definiţia colegei Domniei Voastre despre jurnalist este superbă. Daţi-mi voie să prezint nu o definiţie despre jurnalism ci mai mult o constatare. Jurnalismul este o minunată artă a manipulării în care nici cel care manipulează s-ar putea să nu ştie că, la rândul său, este manipulat. Un mic exemplu. Diversele ştiri despre carnea de miel şi preţul acesteia de Paşte.
    Le doresc tuturor celor care citesc aceste rânduri şi celor care nu le citesc să aibă de Paşte multă lumină în suflet, multă sănătate, să ne bucurăm cu toţii de Învierea Domnului Nostru Isus Hristos.

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Pericol de explozie pe şosea

O cisternă încărcată cu acetonă, condusă de un cetăţean italian, s-a răsturnat, ieri dimineaţă, pe drumul judeţean care leagă localităţile...

Gura lumii

Se pare că, odată cu venirea primăverii, oamenii harnici au început să se îngrijească din nou ca, la toamnă să...

Grav accident de circulaţie

Un mort şi patru răniţi. Acesta este bilanţul tragicului accident, petrecut ieri dimineaţă, în localitatea Leşnic, pe şoseaua care leagă...

Închide