Viorel Sălan: Statul român a făcut o afacere păguboasă vânzând Termocentrala de la Mintia

Termocentrala de la Mintia a fost închisă şi privatizată în plină criză energetică. Au rămas în urmă doar re­grete şi promisiuni vagi de redes­chi­dere. În legătură cu acest subiect am dorit să aflăm şi părerea deputatului PSD Viorel Sălan, secretarul Comisiei pentru Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi membru al Co­misiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul securităţii naţionale.

Poliana Mardari – Cum a răspuns România în faţa crizei energetice?
Viorel Sălan – Mult prea simplist. În­chizând unităţi de producere a energiei electrice fără să se pună mare lucru în loc. Ceea ce am putea numi o politică de declin economic garantat.

P. M. – Este și situaţia Termocentralei de la Mintia?
V. S. – Da, din păcate. Termocentrala de la Mintia a devenit clasic în acest sens un exemplu clasic. După 50 de ani de activitate, deși este obiectiv stra­tegic, Termocentrala Mintia a intrat în insolvență din noiembrie 2019, a fost oprită în februarie 2021 și a intrat în conservare în iunie 2021. La sfârşitul lunii august 2022. a a fost vândută prin administrator judiciar cu 91 de milioane de euro. Dar, nu înainte ca să fie in­vestiţi în retehnologizare peste 150 de milioane de euro.

P. M. – Mai existau şi alte soluţii pentru acest obiectiv economic?
V. S. – Rămâne complet neclar de ce a fost aleasă această formă de pri­va­tizare prin închiderea termocentralei. De asemenea, este greu de înţeles de ce nu s-a ales ca soluţie alternativă pen­tru transformarea termocentralei ini­ţierea unui demers de finanţare cu bani din Fondul de Moderni­zare? Ter­mocentrala ar fi putut continua să pro­ducă energie cu grupul retehnologizat până la sfârşitul crizei din energie şi până când ar fi fost realizate centrala pe gaze sau parcurile fotovoltaice. Dar în România, politica de criză energetică înseamnă, pe scurt, să închizi capacităţi de producţie fără să pui ceva nou în loc. Cert este că statul român a făcut o afa­cere păguboasă când a decis să fina­lizeze vânzarea Termocentralei de la Mintia, iar cei care au avut cel mai mult de pierdut au fost, desigur, oamenii.

P. M. – Dar am văzut că guvernul a pus în dezbatere publică o nouă strategie energetică…
V. S. – Recentul proiect “Strategia ener­getică a României 2022-2030, cu perspectiva anului 2050”, pus în dez­batere publică, e admirabil, dar cu des­tule puncte slabe. De exemplu, primul dintre cele opt obiective strategice enu­merate este “asigurarea accesului la energie electrică și termică pentru toți consumatorii”. Din acest punct de vedere, măsura practică a închiderii Ter­mocentralei de la Mintia nu se potri­veşte deloc cu teoria strategică a Minis­terului Energiei. De aici şi până la o evidentă absenţă de viziune nu mai este decât un pas. Dacă ar fi existat o viziune în interesul naţional al României atunci această termocentrală ar fi fost menţinută în reţeaua energetică de rezervă pentru a fi reactivată în situaţii de urgenţă cum este şi criza de acum.

P. M. – Mai este cărbunele o materie primă de actualitate?
V. S. – Trebuie să constatăm că, între materiile prime, cărbunele ocupa încă o poziţie importantă. Ponderea sa în mixul energetic al lumii doar s-a redus, de la 40 la sută în 2010 la 35 la sută în 2020, în condiţiile în care consumul de energie a urcat cu un sfert. În tot acest timp, datorită marilor consumatori, lu­mea şi-a dublat capacitatea de pro­du­cere de energie prin arderea cărbu­nelui. De asemenea, dacă ar trebui să gân­dim în termeni strategici, pro­du­ce­rea de energie prin arderea cărbunelui este un proces constant şi predictibil, ceea ce face din acest combustibil sursa potrivită pentru a acoperi nivelul minim de electricitate de care are ne­voie o ţară sau regiune. Spre compa­ra­ţie, eolienele nu pot produce energie când vântul nu bate, funcţionarea pa­nourilor solare este afectată de cerul plin de nori sau de întuneric, iar hidro­centralele depind de nivelul apei din râuri. În aceste condiţii, să nu te pripeşti cu închiderile marilor unităţi producă­toare de energie, devine un test de ma­turitate şi discernământ politic.

P. M. – Deci, după părerea dum­nea­voastră, care este direcţia corectă pen­tru politica energetică a României?
V. S. – Vrem că România să fie un im­portant jucător regional în piața de ener­gie? Vrem să obţinem indepen­den­ța energetică a României şi să transformăm țara într-un hub energetic pentru regiune? Atunci este obligatoriu să nu diminuăm capacitatea de pro­duc­ţie existentă, fără să punem mai întâi altceva mai bun în loc. O remarcă se impune aici. În Europa, presiunile sunt ca statele emergente precum România şi Polonia să renunţe rapid la cărbune. Dar aici este rolul guvernelor de a găsi mereu soluţii în beneficiul na­ţi­u­nilor ale căror destine le gestionează.