featured

Actualitate

Directorul medical al Spitalului Judeţean Deva arată situaţia reală a Secţiei de Pediatrie. „Unii vor ca în două luni să facem ce nu au făcut alţii în 10 ani”

Zilele acestea, se tot bate monedă pe faptul că la Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean din Deva, condiţiile sunt dezastruoase. Este clar acest lucru şi toată lumea este de acord cu asta. Problema este că, din 2010, de când unitatea medicală este administrată de Consiliul Judeţean, nu s-a făcut nimic pentru ca lucrurile să se îndrepte. Acum, probabil şi pentru că ne aflăm înaintea alegerilor, politicienii, direct sau prin interpuşi, s-au dezlănţuit şi dau vina pe actuala conducere a instituţiei judeţene.

Citește mai mult
Actualitate

Conducere nouă la Complexul Energetic Hunedoara

În urma expirării mandatului fostului director general al CEH, Cosmin Chiuzan, la cârma companiei a fot numită o nouă conducere. Michael Melczer este noul director general al complexului, iar fostul preşedinte al Sindicatului „Muntele”, Petre Nica, a fost numit director general adjunct. Alături de el se mai află şi ing. jr. Horea Aurel Alexandru Giurgiu, tot în calitate de director general adjunct. În prezenţa administratorului special al CEH, Nicolae Bogdan Codruţ Stănescu, noua conducere a fost prezentată directorilor sucursalelor şi reprezentanţilor sindicatelor.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Greva halatelor albe

Ieri, o altă categorie socio-profesională a declanşat o grevă generală, anticipată cu ceva vreme în urmă de alte acţiuni de protest. Şi, ca urmare, şi cadrele sanitare din spitalele hunedorene au aderat la această formă revendicativă extremă. După cum preciza preşedinta Uniunii Judeţene „Sanitas”, Lucia Vintilă, un sindicat ce numără aproximativ 2.700 de membri, protestul a cuprins toate spitalele din judeţ, întrucât pentru declanşarea grevei generale şi-au dat acordul 1.870 de sindicalişti.

Citește mai mult
FlashPolitica si administratie

Prima acţiune de promovare a Parcului de Afaceri din Simeria

Agenţia de Dezvoltare Economico-Socială a judeţului Hunedoara (ADEH) a organizat, în 28 şi 29 octombrie, „Târgul Feeric 2016”, prima acţiune care are loc la Parcul de Afaceri din Simeria, finalizat de doi ani. Participanţii au putut admira expoziţia cu instalaţii şi decoraţiuni pentru iluminat festiv, jocuri luminoase, dar şi un stand cu produse tradiţionale. Ansamblul Profesionist „Drăgan Muntean” a oferit un spectacol folcloric în faţa Parcului de Afaceri din Simeria.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Cămilele nu l-au dus departe pe Simota. Afaceristul va fi extrădat!

„Vacanţa” lui Alin Simota (foto) în Dubai ar putea ajunge la final. Afaceristul din Valea Jiului se află în vizorul autorităţilor, procedura de extrădare a acestuia fiind în curs. Informaţia a parvenit de la şeful Poliţiei Române, chestorul de poliţie Bogdan Despescu. După dispariţie, din ianuarie 2016, Simota a fost dat în urmărire internaţională.

Citește mai mult