Actualitate

Conducere nouă la Complexul Energetic Hunedoara

melczer-nica-660x330

În urma expirării mandatului fostului director general al CEH, Cosmin Chiuzan, la cârma companiei a fot numită o nouă conducere. Michael Melczer este noul director general al complexului, iar fostul preşedinte al Sindicatului „Muntele”, Petre Nica, a fost numit director general adjunct. Alături de el se mai află şi  ing. jr. Horea Aurel Alexandru Giurgiu, tot în calitate de director general adjunct. În prezenţa administratorului special al CEH, Nicolae Bogdan Codruţ Stănescu, noua conducere a fost prezentată directorilor sucursalelor şi reprezentanţilor sindicatelor.

„Pe cei nominalizaţi la conducerea companiei îi recomandă o bogată experienţă profesională, competenţele dobândite fiind cele care au stat la baza însărcinării lor cu misiunea de a se implica  în realizarea proiectului de salvare a părţii viabile din cadrul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara S.A., motiv pentru care beneficiază de susţinere şi încredere atât din partea administratorilor judiciar şi special ai societăţii, cât şi din partea Ministerului Energiei”, se arată într-un comunicat venit din partea companiei.
Unul dintre noii directori generali adjuncţi, Petre Nica, se află şi pe listele de candidaţi pentru Senat (prima poziţie) ai filialei hunedorene a PMP. Întrebat la ce va renunţa, politică sau administraţie, Nica a evitat să dea un răspuns tranşant, dar, în noua calitate, el a precizat că va urmări  finalizarea demersurilor pentru acordarea ajutoarelor de stat în minerit şi energie. Apoi, printr-o reorganizare internă, se va trece la separarea celor două entităţi din cadrul companiei – extracţia de cărbune şi producţia de energie electrică.
Întrebat şi senatorul Haralambie Vochiţoiu, liderul hunedorean al PMP, despre numirea intempestivă a lui Petre Nica în staff-ul CEH, acesta a spus că se bucură că profesionalismul unor oameni este apreciat şi că Petre Nica, în calitatea sa de fost sindicalist, va milita pentru menţinerea unor locuri de muncă şi că va oferi căldura, atât de clamată în ultima perioadă de timp,  locuitorilor Văii Jiului. (D. Corpade)

One thought on “Conducere nouă la Complexul Energetic Hunedoara

  • Ne intoarcem la anii ’50 ? Ce functii de conducere a mai avut „tov” Nica ? Nici nu e de mirare ca CEH merge asa de bine : daca punem sef oameni fara experienta si anvergura, o sa se „redreseze” CEH cand o face plopul mere si rachita …micsunele ! Uluitoare promovare a unui necalificat in management !!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura