ActualitateFlash

Spectacolul ”Contract” de la Teatrul de Artă din Deva poate fi povestea fiecăruia dintre noi

”Contract (Ultima dorinţă)”, cea mai nouă piesă din repertoriul Teatrului de Artă Deva (TAD), aduce în atenţia publicului un fragment de viaţă în care fiecare dintre noi s-ar putea regăsi. Îngrijirea vârstnicilor la domiciliu este tema spectacolului, pusă în lumină de un dialog savuros al personajelor, presărat, pe alocuri, cu replici de o realitate tăioasă.

”Piesa «CONTRACT» este o adâncă introspecţie în realitatea cotidiană, în sufletul uman, în năzuinţele şi bucuriile noastre. Dialogul dintre cele două femei este, credem, unul desăvârşit, digerabil, îndrăzneţ şi agreabil, care va satisface gusturile spectatorilor indiferent de vârstă”, a afirmat Mihai Panaitescu, regizorul spectacolului.
Cu o distribuţie de zile mari, piesa ”Contract” aduce în lumina reflectoarelor viaţa unei foste mari dive, octogenara Ana Movilă, retrasă în apartamentul său şi căutând pe cineva care să o îngrijească. Personajul principal este interpretat magistral de actriţa şi poeta Ioana Crăciunescu, tabloul piesei fiind întregit de actriţele Andreea Pascu şi Roxana Olşanschi. ”Departe de ochii lumii, într-un apartament cândva plin de viaţă şi eleganţă, octogenara Ana Movilă şi-a găsit la ziar o tânără, Ann, pentru a avea grijă de ea, de bătrâneţile, de singurătatea ei. La început neîncrezătoare, fosta mare divă Ana Movilă acceptă cu greu rolul pe care şi l-a propus: acela de a fi îngrijită în ultimii ani ai vieţii de o tânără plină de viaţă, speranţe, o tânără care încă nu muşcase dintr-un bărbat ca dintr-un măr şi care nici măcar nu văzuse Dunărea. Încet dar sigur, dialogul plin de viaţă, spumos, realist, atractiv, plin de spaime şi timidităţi, presărat pe alocuri cu umor de bună calitate le apropie pe cele două femei. Vor rămâne împreună şi după terminarea Contractului, şi după falimentul artistei”, a relatat regizorul piesei.
Premiera piesei ”Contract (Ultima dorinţă)” a avut loc în data de 16 septembrie, la TAD. Următoarele reprezentaţii vor fi în 21 octombrie tot la teatrul devean şi în 22 octombrie la Teatrul din Petroşani. După care, în 9 noiembrie piesa se va juca pe scena Teatrului Nottara din Bucureşti apoi, în 10 noiembrie la Teatrul ”Tudor Vianu” din Giurgiu. Pe viitor, echipa de producţie se pregăteşte să joace acest spectacol în Franţa, în cele două oraşe înfrăţite cu Deva, Arras şi Cherbourg-Octeville şi la Paris. Deja se lucrează la traducerea textului în limba franceză, iar un alt plan ambiţios ar fi participarea cu spectacolul ”Contract” la cel mai mare festival de teatru din lume, cel de la Avignon, Franţa. Aşadar, iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să vadă piesa ”Contract”, fiind o reprezentaţie la care se râde şi se plânge în acelaşi timp.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura