Ziua mondială de monitorizare a apei, marcată şi la Apa Serv Valea Jiului

19 septembrie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Politica si administratie

Maximilian Gânju

Ziua mondială de monitorizare a apei este o iniţiativă globală care are menirea de a determina oamenii din întreaga lume să testeze calitatea apei şi să încurajeze acţiunile de protejare a acesteia.
Preocupările Apa Serv Valea Jiului pentru ceea ce înseamnă controlul permanent al calităţii apei potabile livrată consumatorilor din regiunea Văii Jiului constituie una din direcţiile prioritare, astfel că Ziua mondială de monitorizare a apei nu putea trece nemarcată.

Ziua monitorizării apei a fost instituită pentru a încuraja şi a educa oamenii cu privire la modul de monitorizare a componentelor apei din zona lor, şi se sărbătoreşte în fiecare an pe data de 18 septembrie. Cu acest prilej, sunt luate probe din corpurile de apă ale ţărilor participante, ţara noastră fiind printre ele. În prezent, Ziua mondială de monitorizare a apei (World Water Monitoring Day) este un program al EarthEcho International şi se realizează sub numele EarthEcho Water Challenge. Evenimentul marcat de operatorul de apă şi canal din Valea Jiului se înscrie în planul de măsuri adoptat de societate cu privire la calitatea apei.
„Calitatea apei potabile pe care o furnizăm abonaţilor noştri reprezintă un etalon al muncii noastre şi acordăm acestui obiectiv toată responsabilitatea cuvenită. În mod similar, atenţia faţă de mediu reprezintă una din condiţiile impuse de statutul României ca stat membru al Uniunii Europene şi este o obligaţie asumată de noi în contractele de finanţare care ne-au asigurat modernizarea sistemului de epurare a apelor uzate. Pentru controlul permanent al acestor obiective, laborantele de la Laboratorul Central al Apa Serv au un rol cheie în activitatea noastră, care deşi nu este la fel de vizibil ca al celorlalte servicii, este unul prezent permanent în calitatea serviciilor pe care le oferim”, a declarat Cristian Ionică (foto), directorul general al Apa Serv Valea Jiului.
O evaluare făcută de “Apele Române” arăta că bazinul hidrografic al Jiului are cele mai multe şi cele mai lungi sectoare de râuri de calitate foarte bună din punct de vedere fizico-chimic. Practic, sursele de alimentare ale Apa Serv Valea Jiului sunt de calitate ridicată, însă acest lucru nu înlesneşte misiunea operatorului. ”Chiar dacă este o apă cu o calitate bună din punct de vedere bacteriologic, în ultima perioadă am constatat că are un PH ridicat şi din acest motiv este nevoie de tratare şi monitorizare atentă din partea noastră”, a explicat directorul general al societăţii.
Monitorizarea apei este realizată de Apa Serv pe baza unui program de prelevare din toate oraşele Văii Jiului din reţeaua de distribuţie, de la rezervoarele de înmagazinare, precum şi de la rezervoarele de apă potabilă de la fiecare staţie de tratare. ”Pentru a compara performanţele laboratorului Central şi pentru a indica la ce abatere standard se situează rezultatul laboratorului în raport cu valoarea atribuită, participăm la scheme de încercări de competenţă odată pe an. Evaluarea externă a calităţii se execută în vederea stabilirii performanţelor laboratorului. Este cel mai important instrument de convingere asupra calităţii rezultatelor furnizate de laborator (…) ceea ce înseamnă că analiza apei de la Laboratorul Central este aceeaşi cu rezultatele obţinute pentru aceeaşi apă la celelalte laboratoare din toată Europa, participante la schemă”, a mai arătat conducerea operatorului din Valea Jiului.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Se reia judecarea dosarului de insolvenţă a CEH

Astăzi, la Curtea de Apel Alba Iulia, are loc primul termen în dosarul de insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara (CEH)....

În sfârşit, încep să se reglementeze lucrurile cu ridicarea deşeurilor în judeţ. Operatorul care a câştigat licitaţia intră la lucru pe zona Brad!

Asociaţiile de proprietari din municipiul Brad nu au vrut să încheie contractele pentru ridicarea gunoaielor cu operatorul care a câştigat...

Autobergamo, în frunte după două etape

Ieri s-au încheiat partidele disputate în cadrul etapei a doua din campionatul Ligii I de futsal. Au fost înregistrate următoarele...

Închide