FlashPolitica si administratie

Sindicalişti care „sug la douã oi”

Carmen Cosman

Liderii minerilor din Valea Jiului reuşesc să „sugă la două oi” şi să încaseze atât indemnizaţii de sindicalişti, cât şi salariile de la unităţile miniere unde sunt angajaţi. Chiar dacă nu mai au contractele de muncă suspendate, cum se întâmpla până nu de mult, beneficiază, încă, de prevederile generoase ale Contractului Colectiv de Muncă, negociat chiar de ei cu reprezentanţii Companiei Naţionale a Huilei Petroşani.

Curtea de Conturi a spus că fondul este ilegal

Deşi sunt mai des văzuţi la sediul CNH – mai ales în perioada negocierilor contractului colectiv de muncă– decât la unităţile miniere unde lucrează, liderii minerilor din Valea Jiului figurează, totuşi, în ambele părţi cu activitate normală şi încasează chiar şi bani de la fiecare. Încă de prin 2008, liderii de sindicat au avut contractele de muncă suspendate. Puteau trăi liniştiţi cu banii pe care îi primeau de la Companie, adică o cotă de 5,8 la mie – redus apoi în 3,9 la mie – din fondul de salarii la nivel de Companie. De exemplu, la nivelul anului 2010, Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului beneficia de aproximativ 70.000 de lei din acest fond. Banii se acordau pe baza unui protocol încheiat între sindicate şi administraţia minieră. Problemele au apărut în momentul în care Curtea de Conturi a decis că acest fond este ilegal, în 2010. Deşi au câştigat în instanţă procesul intentat organelor de control financiar, sindicaliştii au rămas tot fără aceşti bani, pentru că CNH nu a mai avut resursele financiare necesare, şi au fost nevoiţi să se descurce doar cu banii strânşi din cotizaţii. O sumă infimă, comparativ cu cea cu care erau obişnuiţi, iar în consecinţă, liderii s-au întors la lucru. „Nu mai au contractele suspendate din momentul în care au rămas fără fondul de la CNH”, au declarat oficialii Companiei.

Prevederile CCM îi salvează

De exemplu, preşedintele LSMVJ, Zoltan Lacataş – acum pensionar – s-a întors la Mina Uricani, Bebe Nica – copreşedinte al Sindicatului „Muntele” este angajat al EM Lupeni, unde conduce sindicatul, Adrian Jurcă este angajat la EM Livezeni, iar Tiberiu Cozma la Mina Lonea, fiind de asemenea, lider de sindicat. Practic, ar avea şi activitate minieră, dar şi sindicală. Cum se împart? Explică chiar Bebe Nica: „Ne descurcăm foarte bine. În momentul în care suntem la negocieri, beneficiem de prevederile Contractului Colectiv de Muncă, în baza căruia avem dreptul la cinci zile pe lună. Când suntem la Bucureşti, suntem în delegaţie”. Altfel spus, sunt salvaţi tot de CCM, pe care, de altfel, ei l-au negociat cu administraţia minieră, care a fost de acord până la urmă cu aceste prevederi.

2 comentarii la „Sindicalişti care „sug la douã oi”

  • si pe mesarosi de la em lupeni la-ti uitat ca tine si un post de maistru ocupat.

  • Suntem alaturi si sustinem Sindicatul Muntele de la Confederatia Meridian (Nica,Jurca,Cozma,…) ca si ei au fost alaturi de noi la cresterea salarilor si a sporului de periculozitate la greva spontana din aceasta luna. Zoltan Lacatas cu gorjenul fost Informator de Securitate Ioan Pisc Scarlatescu de la BNS nu au fost alaturi de noi mineri ci dimpotriva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura