Se modernizează drumul Orăştie-Costeşti
Ieri, conducerea executivă a Consiliului Judeţean Hunedoara s-a întâlnit cu o parte dintre locuitorii comunei Beriu şi cu conducerea administrativă a comunei. Discuţiile au vizat asigurarea condiţiilor pentru implementarea în bune condiţii a proiectului de modernizare a DJ 705A pe sectorul Orăştie – Costeşti.
„Prin aplicarea legislaţiei, există proprietăţi care se suprapun cu zonele în care trebuie executate lucrările. Suntem în faza de revizuire a studiului de fezabilitate şi avem nevoie de aceste clarificări pentru a face un proiect tehnic corespunzător”, a declarat Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.
La rândul său, administratorul public al judeţului Hunedoara, Costel Avram, a declarat că modernizarea acestui sector va contribui la dezvoltarea turismului în zonă.
„Acest sector este prioritar pentru că asigură accesul spre cetăţile dacice din Munţii Orăştiei şi pentru dezvoltarea zonei. Într-un timp foarte scurt Consiliul Judeţean va semna contractul de finanţare pentru achiziţia proiectului tehnic”, a declarat Costel Avram.
Reabilitarea sectorului de drum judeţean DJ 705A (aproximativ 17 km) este importantă pentru Ţinutul Orăştiei, fiind o necesitate din punct de vedere social, economic şi turistic, iar realizarea lucrării va îmbunătăţi considerabil starea tehnică a drumului respectiv şi implicit, confortul şi siguranţa circulaţiei. (A. Năstase)