Restructurarea obligațiilor bugetare (3)

În completarea pct.3 din materialul publicat în data de 25 noiembrie 2020 și, respectiv a materialului, pe această temă, publicat în data de 10 martie 2021, , în cele ce urmează prezentăm modificările și completările recente ale Ordonanței Guvernului Nr.6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale:

  1. a) Potrivit prevederilor Art.IV din Ordonanța de urgență a Guvernului Nr. 19/2021 din 25 martie 2021 privind unele măsuri fiscale , precum și pentru modificarea unor acte normative in domeniul fiscal :

–  Debitorul care doreşte să îşi restructureze obligaţiile bugetare, are obligaţia de a notifica organul fiscal competent cu privire la intenţia sa în perioada 8 august – 31 octombrie 2019 şi în perioada 1 februarie – 30 septembrie 2020, precum şi în perioada 1 noiembrie 2020 – 30 septembrie 2021, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai beneficia de restructurarea obligaţiilor bugetare, şi se adresează unui expert independent în vederea întocmirii unui plan de restructurare şi a testului creditorului privat prudent.
–  Solicitarea de restructurare se poate depune până la data de 31 ianuarie 2022, sub sancţiunea decăderii.

  1. b) Potrivit prevederilor Art.VIII din Ordonanța de urgență a Guvernului Nr.19/2021 din 25 martie 2021 privind unele măsuri fiscale, precum și pentru modificarea unor acte normative în domeniul fiscal:

–  Pentru debitorii care au depus notificarea privind intenţia de restructurare a obligaţiilor bugetare, potrivit art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, până la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă şi care nu depun solicitarea de restructurare a obligaţiilor bugetare, până la data de 30 iunie 2021 începe sau continuă, după caz, executarea silită. Dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019, cu modificările şi completările ulterioare, rămân aplicabile. Depunerea unei noi notificări până la data de 30 iunie 2021 sau după expirarea acestui termen nu mai produce efecte. În situaţia în care solicitarea de restructurare este depusă după începerea executării silite, aceasta se suspendă de la data depunerii solicitării de restructurare.
–  Pentru debitorii care depun notificarea privind intenţia de restructurare a obligaţiilor bugetare după data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, dar nu depun solicitarea de restructurare a obligaţiilor bugetare, în termen de 6 luni de la data depunerii notificării, începe sau continuă, după caz, executarea silită. În situaţia în care termenul de 6 luni se împlineşte după data de 31 ianuarie 2022, solicitarea de restructurare trebuie depusă până la această dată. Dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019, cu modificările şi completările ulterioare, rămân aplicabile. Depunerea unei noi notificări în perioada de 6 luni sau după expirarea acestui termen nu mai produce efecte. În situaţia în care solicitarea de restructurare este depusă după începerea executării silite, aceasta se suspendă de la data depunerii solicitării de restructurare.

Totodată, atătăm că această măsură fiscală poate fi accesată de către debitori, persoane juridice de drept public sau privat şi constă în restructurarea obligaţiilor bugetare restante la data de 31 decembrie 2020, pe o perioada de maximum 7 ani, cu posibilitatea anularii obligatiilor de plată accesorii. De asemenea, se poate beneficia de anularea a maximum 50% din obligatiile bugetare principale dacă se achită, până la data depunerii cererii, maximum 15% din obligaţiile bugetare principale care fac obiectul restructurării .

Pentru a beneficia de restructurarea obligaţiilor bugetare, contribuabilul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

 să nu îndeplinească condiţiile pentru a beneficia de eşalonarea la plată reglementată de Codul de procedură fiscală;

 să prezinte un plan de restructurare şi un test al creditorului privat prudent, întocmite de un expert independent;

 să nu se afle în procedura insolvenţei la data emiterii deciziei de aprobare a restructurării obligaţiilor bugetare. În cazul în care se află în procedura insolvenţei şi doreşte restructurarea obligaţiilor bugetare, poate notifica organul fiscal cu privire la intenția de restructurare, cu condiţia ca până la data emiterii deciziei de aprobare a cererii de restructurare să nu se afle în această procedură;

 să nu se afle în dizolvare;

 să aibă îndeplinite obligaţiile declarative, potrivit vectorului fiscal, la data eliberării certificatului de atestare fiscală;

 să îndeplinească testul creditorului privat prudent, în sensul prezentei ordonanţe. Testul creditorului privat prudent reprezintă o analiză de sine stătătoare, efectuată pe baza premiselor avute în vedere în cadrul planului de restructurare a debitorului, din care să rezulte că statul se comportă similar unui creditor privat, suficient de prudent şi diligent, care ar obţine un grad mai mare de recuperare a creanţelor în varianta restructurării comparată atât cu varianta executării silite, cât şi cu varianta deschiderii procedurii falimentului.

 

Societatea TVG TAX AUDIT S.R.L.

Societate de consultanță fiscală

Societate de audit financiar

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare