Râu de Mori: Front comun pentru ecologizare
Magdalena Șerban
Luna Curățeniei a lăsat în urmă localități care nu s-au dovedit receptive la mobilizarea generală, astfel încât să se înlăture deșeurile de pe domeniul public, dar și comune, orașe și municipii care nu au stat pe gânduri și au trecut la fapte. Râu de Mori face parte din cea de-a doua categorie.
Cazuri izolate
„Am efectuat acțiune de ecologizare ce a reunit reprezentanți ai primăriei, ai Parcului Național Retezat, precum și elevi și cadre didactice. Ni s-au alăturat membri ai comunității, care au dorit să ajute. Am cuprins raza comunei, cu preponderență marginea drumurilor județene. Doresc să le mulțumesc pentru inițiativă și sprijin, spiritul civic fiind de apreciat și urmat. Pe parcursul anului, persoanele aflate în ajutor social (beneficiare ale Legii 416) se îngrijesc de curățenie, iar la alte activități (cosit, de exemplu) iau parte cei de la serviciul public. Avem tocător de resturi vegetale și îl utilizăm unde și când e cazul. În general, lumea e civilizată, însă unii dintre vizitatorii/turiștii care merg la cabane aruncă diverse recipiente și ambalaje din mașină, pe drum ori în zonele verzi. Dar nu putem spune că este un fenomen îngrijorător, ci izolat”, arată Flaviu Dilertea (foto), primarul din Râu de Mori. Despre gunoiul menajer, nu poate spune că nu e ridicat la timp, ci are o singură mare problemă: societatea de salubritate care prestează serviciul nu a încheiat contracte cu toți din aria teritorială, o bună parte nefiind nici măcar luată în evidență. „Legat de acea diferență neasumată contractual, deși nu ne privește în mod direct, am ajuns la concluzia că pentru a soluționa situația în mod decent, e nevoie să instituim taxa de salubritate. Așa că cei care nu au contract, pot plăti la primărie. Avem peste 3.000 de locuitori, dar în mod sigur nu și atâtea contracte. Știu că poate tentația e să se creadă că în mediul rural nu se prea folosesc multe ambalaje (omul le pune pe foc sau le utilizează pentru diverse) ori recipiente din plastic (mai pun laptele în ele sau le taie și pun răsaduri, etc), dar totuși, se adună ceva. Iar acel ceva trebuie colectat selectiv (ideal) și gestionat corect, nu la grămadă”, mai punctează edilul.
Pe cand un traseu marcat la Cetatea Colt ?