Octavian Morariu, membru activ în cinci comisii ale CIO
La sesiunea Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) care a avut loc la Buenos Aires, la începutul Jocurilor Olimpice de Tineret, Octavian Morariu (foto), membru în CIO, a fost desemnat Preşedintele Comisiei de Evaluare pentru Jocurile Olimpice de Iarnă 2026. Oraşele candidate sunt Calgary, Milano (Cortina D’Ampezzo) şi Stockholm.
Octavian Morariu mai face parte din următoarele comisii: Comisia pentru Programul Olimpic, Comisia de Relaţii Internaţionale, Comisia pentru Afaceri Publice şi Dezvoltare prin Sport şi Comisia de Coordonare a Jocurilor Olimpice de Iarnă Beijing 2022, fiind cel care, în timpul celui de-al doilea mandat al său ca Preşedinte COSR, a reuşit să aducă pentru prima dată Flacără Olimpică în România, aprinsă pentru FOTE Braşov 2013.
A fost apoi implicat în candidatura României pentru a organiza JOT Iarna 2020 tot la Braşov, cursă pierdută în favoarea oraşului Lausanne, şi este deja din nou implicat în discuţiile preliminare cu Departamentul Sport al CIO pentru candidatura României la organizarea ediţiei din anul 2024 a aceleiaşi competiţii, la iniţiativa autorităţilor judeţului Braşov, a municipiului Braşov şi a preşedintelui COSR, Mihai Covaliu. (N.Gavrea)