Sport

Jocurile Europene – Minsk 2019

Nicolae Gavrea

Astăzi vor debuta la Minsk, în Belarus, Jocurile Europene, competiţie sportivă ajunsă la cea de a doua ediţie, pe seară fiind programată ceremonia oficială de deschidere a acestor întreceri.

România va participa cu o delegaţie alcătuită din 123 de sportivi care vor concura la toate cele 15 sporturi şi discipline sportive din program, plus antrenori, oficiali şi personal medical.
Ediţia din acest an a Jocurilor Europene se desfăşoară în perioada 21 – 30 iunie şi adună la start circa 4.000 de sportivi din 50 de ţări ale continentului, care se vor întrece pentru cele 199 de medalii puse în joc de organizatori. Între cei care vor reprezenta ţara noastră la acest eveniment se numără, aşa cum am mai relatat, şi sportivi din judeţul nostru, câţiva dintre aceştia având şanse reale să obţină medalii pentru România.
La Minsk sunt programate întreceri la atletism, baschet 3×3, badminton, box, ciclism, fotbal pe plajă, gimnastică (artistică, aerobică, acrobatică, trampoline, ritmică), judo, kaiac-canoe, lupte (feminin, libere, greco-romane), sambo, tenis de masă, tir sportiv şi tir cu arcul.
Opt dintre aceste probe sportive vor conta pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo din anul 2020, acestea fiind ciclism pe şosea şi pe pistă, judo, atletism, karate şi badminton. Pentru tenis de masă, tir şi tir cu arcul, calificările vor fi directe, prin acordarea de locuri-cotă. Pentru judo şi box, competiţia de la Minsk va fi asimilată Campionatelor Europene. Bilanţul României la ediţia inaugurală a acestei întreceri, care s-a desfăşurat în 2015 la Baku, în Azerbaidjan, a fost de 12 medalii, dintre care trei de aur, cinci de argint şi patru de bronz.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura