EvenimentFlash

Iulian Ceia, dat în urmărire internaţională

03 CeiaaaNatalia Bumbac

Iulian Ceia (foto), condamnat definitiv la doi ani de închisoare în dosarul ”Comorile dacice”, a fost dat de poliţişti în urmărire naţională, acesta având ultimul domiciliu declarat în Bucureşti. Potrivit reprezentantului Biroului de presă al Poliţiei Bucureşti, Iulian Ceia nu a fost găsit la adresa de domiciliu după ce a fost emis mandatul de executare a pedepsei.

Dacă bărbatul nu va fi găsit nici în aceste zile, se va trece la întocmirea formalităţilor, pentru a fi dat în urmărire internaţională. Şi în cazul altor trei condamnaţi, este vorba de Ion Nedelcu, Mugur Niu Nedelcu şi Adrian Marcel Nistor, poliţiştii continuă căutările prin ţară. Aşa cum a afirmat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, poliţiştii au solicitat deja emiterea mandatelor de urmărire internaţională pe numele celor trei care au domiciliu în judeţul nostru.
Reamintim cititorilor că după 10 ani de procese, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat în 17 decembrie sentinţa definitivă în celebrul dosar „Comorile dacice”. Aşa cum se arată în minuta instanţei, pedepsele aplicate celor acuzaţi că au furat şi traficat brăţările dacice din Munţii Orăştiei au fost reduse faţă de cele date de primele două instanţe, asta, deoarece unele fapte s-au prescris, iar altele au fost reîncadrate juridic. Prin urmare, Iulian Ceia, considerat capul grupării, a fost condamnat definitiv la doi ani închisoare, asta, după ce Tribunalul Hunedoara i-a dat o condamnare de 12 ani, iar la apelul de la Curtea de Apel Alba Iulia, pedeapsa i-a fost redusă la şapte ani. Alte nouă persoane judecate în dosarul „Comorile dacice” au primit pedepse între doi şi cinci ani, cea mai mare fiind a lui Ciprian Hidişan State, de şase ani şi patru luni închisoare cu executare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura