Poliţistul Huţănaşu, condamnare cu suspendare

21 decembrie 2014 | Adauga un comentariu | Publicat in: Eveniment

03 ciocanMagistraţii Tribunalului Hunedoara au pronunţat sentinţa în cazul poliţistului Ion Laurenţiu Huţănaşu, judecat pentru trafic de influenţă. „În urma deliberărilor, instanţa l-a condamnat pe acesta la o pedeapsă de şase luni închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi civile şi a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de doi ani, la care se adaugă cuantumul pedepsei aplicate.

Sentinţa Tribunalului Hunedoara nu este definitivă, împotriva ei se poate formula apel în termen de 10 zile de la comunicare”, a afirmat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara. Totodată, magistraţii au dispus confiscarea de la poliţist a sumei de 1.000 lei şi l-au obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în valoare de 700 lei. În minuta instanţei se mai arată că în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare, suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi revocată, ceea ce ar putea duce la executarea pedepsei în închisoare. Reamintim că poliţistul Ion Laurenţiu Huţănaşu a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că l-a susţinut pe Valentin Banciu, fost angajat la RAR Hunedoara, în afaceri ilegale făcute într-un service auto. (N. Bumbac)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Iulian Ceia, dat în urmărire internaţională

Iulian Ceia (foto), condamnat definitiv la doi ani de închisoare în dosarul ”Comorile dacice”, a fost dat de poliţişti în...

Şi-a înjunghiat bunica, pentru că l-a pus să-şi facă temele

În acest sfârşit de săptămână, un minor de 14 ani din Romos şi-a înjunghiat bunica, în urma unor discuţii aprinse...

Bulina neagră 22.12.2014

Adrian Sucilă, poliţist din Vulcan

Închide