ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. Lumea nouă

Lumea nouă nu este doar un stereotip de vorbire, nici ceva abstract, sau idilic, ci este un fenomen, un concept spiritual şi social care este pe punctul de a se instala în vieţile noastre. Iar această lume nouă face le­gătura între omul nou, o societate total schim­bată, percepţii noi, îndeletniciri deo­sebite, valori recuperate şi multe altele. Nu ştiu cu exactitate cum va fi şi nu cred că ştie cineva, dar sunt convinsă că ne va surprinde pe toţi şi că vor fi câteva etape de tranziţie. Ştiu sigur, însă, că lumea nouă a demarat în dimensiunea noastră. Planul matricial al lumii noastre există deja, dar şi cel nou există, adânc scris în contextul acestuia, iar acest lucru presupune că ne putem adapta, sau că, întrucâtva vom fi pregătiţi pentru unele etape ale lumii noi. Copiii noştri fac parte din acest plan şi cu siguranţă sunt o parte din etapele de tranziţie. Îmi place să cred că voi apuca şi eu acele timpuri ale lumii noi, care nu mai are ancorajul în material, ci în spiritual, nu mai scârţâie roţi de Ferrari, nici nu mai bea şampanii de mii de euro. Cred că lumea nouă va fi frumoasă prin simplitate. Mai bine spus, cred că ne vom recâştiga simplitatea, ca să recunoaş­tem frumosul prin ”ochii” ei.
Dar ca să putem ajunge acolo, mă tem că soluţia se regăseşte în destinul bobului de grâu, care este pus în pământ fertil, putre­zeşte, ca mai apoi să încolţească şi să pună rod sănătos pe spicul său. Asemenea lui, va fi nevoie să cădem la pământ, poate chiar să pierim, ca să renaştem roditori. În istoria ome­­nirii regăsim şi alte civilizaţii care au pierit
de la sumerieni, minoni, civilizaţia nok, maya, anasazi, aztecă, incaşă (decimată în pro­porţie de 90% de variolă), civilizaţia rapa nui, sau dispariţii misterioase, cum este Atlan­tida. Deşi cunoaştem multe detalii despre multe astfel de civilizaţii, noi nu ştim cu exactitate cine au fost agatârşii, unde au dispărut şi ce a mai rămas din ei, în noi. Războaiele mon­diale au fost alte etape trans­formatoare. Însă cea de acum este pur spirituală!
Deficitul pe care îl confruntă omenirea este dat de faptul că noi nu am înţeles co­rect informaţiile care ne vin din lumea aceasta, ca atare nu putem conta pe ceva ce nu cunoaştem, nu percepem. Poate aţi ob­servat că, dezvoltarea tehnologiei este direct proporţională cu involuţia umană şi bănuiesc că există o mare relaţie între cele două, una anticipată, sau programată. Şi, cu siguranţă nu e rea avan­sarea tehnolo­gi­ei, dar este devasta­toa­re involuţia omu­lui, renunţarea la edu­caţie, sau deprecie­rea ei. Oamenii care nu au cunoaştere sunt ”car­ne de tun” pen­tru cei care folo­sesc cunoaş­terea în sens negativ, jucându-se ca într-o psihoză, cu omenirea. Singura noastră şan­să este să ne reîntoarcem la valorile de bază, la îndeletnicirile tradiţionale, la uma­nizare. Doar în acest mod putem dejuca pla­nul scalviei, iar lumea nouă poate fi fru­moasă chiar şi în perioadele sale de tranzi­ţie. Şi ne mai trebuie o calitate, un atu dum­ne­zeiesc: să fim buni!… este tot ce ne tre­buie ca să ne câştigăm mântuirea. Nimic nu se va schimba în drama lumii actuale dacă ră­mânem la aceeaşi gândire. Acesta este motivul pentru care toţi comentatorii feno­me­nului social optează pentru o nouă spiri­tu­a­litate. Respectul pentru viaţă, nevoia de schimbare a fiecăruia dintre noi în acord cu Legile fundamentale ale Universului, care pos­tulează înfăptuirea binelui, a frumosului, a armoniei, şi nu a urii şi a dezbinării, con­sti­tuie esenţa lumii noi, eminamente spirituale.
Vor veni vremuri de grele încercări, le-au prezis toţi Sfinţii Părinţi, sau vizionari ai lu­mii. Vor veni vremuri în care omul se va în­toarce împotriva omului, când nimicul se confundă mereu cu ceva, iar ceea ce poate fi important, va trece pe neobservate, din ig­noranţă. Încrederea în Dumnezeu se va transforma în neîncrederea în oameni, ca şi cum nu am fi cu toţii fărâmă de Dumnezeu materializată, iar teama de a nu supravieţui ne poate dezumaniza. Lumea contempo­rană ne pune la colţ, ne lasă corigenţi, sau ne exmatriculează din contextul pe care l-am creat cu neatenţie, naivitate, sau partinic pe interese. Vor veni vremurile decontului a tot şi a toate, iar tu, omule, trebuie să fii pre­gă­tit! Să nu intri în panică, să nu te temi! Pentru că tot ce va să vină este un examen a ceea ce crezi că ai învăţat până acum. Este exa­menul maturităţii spirituale şi cere de la noi să ancorăm în Dumnezeu, să ne aban­do­năm viaţa în mâini hristice şi să nu călcăm peste fraţii noştri. Dacă tot ce v-am spus, dragilor dragi, de-a lungul timpului, aţi găsit corect să asimilaţi, să experimentaţi, valul ce va veni nu vă va zdrobi!

Până săptămâna viitoare…
ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!