ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. Cine suntem din cei ce au fost?

Valentina Mureşan

Da! Fiecare om, în felul lui este unic! Dar suntem consecinţa a mii de ani de evoluţie şi fiecare dintre noi este produsul a sute de generaţii, comasate în neamurile unui singur neam. Practic, prin ADN-ul nostru purtăm responsabilitatea tuturor generaţiilor din neamul căruia îi aparţinem şi mai mult decât atât, trebuie să fim foarte atenţi la detalii, pentru că fiecare ins duce cu sine două neamuri: al mamei sale şi al tatălui său. În memoria noastră păstrăm, de cele mai multe ori, personajele marcante ale familiei, însă noi suntem suma tuturor şi a celor buni şi a celor nebuni şi a merituoşilor şi a celor deveniţi paria neamului, a celor sănătoşi şi a celor bolnavi.
Când ajungem la un medic bun, acesta ne face o anamneză şi ne întreabă despre toate bolile de care avem cunoştinţă, din trecutul familiei noastre. Când ne sună ceasul trezviei şi mergem la preot, pentru o spovedanie completă, ne dăm seama că venim din trecut cu tot cumulul de evenimente din neamul nostru şi nu de puţine ori, ni s-a sugerat să punem parastase tuturor celor plecaţi, pe care ni-i amintim ca fiind moşii şi strămoşii noştri. Pentru că, în esenţă asta suntem: comasarea într-un ins unic, a multor generaţii diluate prin venele noastre. Misiunea noastră este să îmbunătăţim „softul“ de bază şi să aducem în realitatea imediată, omul de care Dumnezeu să se îndrăgostească cu lacrimi de bucurie pe ceruri. Noi nu mai avem de mult acest scop, transformându-l în altceva… în goana după confort, după mândrii de tot felul, după preamăriri vinovate de orgolii. Am uitat să ne hrănim din istoria neamului nostru, ca să putem genera vlăstare mântuite.
Am să vă spun povestea unei familii, ca să puteţi face analogia existenţei voastre: când eram copil, pe vremea comunismului în care se promova egalitatea socială, erau totuşi câteva familii care excelau prin aspectul financiar, altele prin cel intelectual etc. Povestea aceasta este a unei familii din sfera noastră de conjunctură, noi nefiind nici bogaţi, nici intelectuali, nici nimic din ce ne-ar scoate în evidenţă. Familia aceasta avea trei copii, doi băieţi şi o fată, munceau în medii elitiste ale vremii, aveau tot ce-şi doreau, de la bani, la gospodărie frumoasă, de la pretenţii de altă factură decât a noastră, la privilegii la care noi nici nu visam. Bunicul domnului în cauză a fost preot de mănăstire şi a murit în închisorile comuniste. Fireşte că toată lumea îşi dorea să facă parte din cercul lor de prieteni, ca şi în vremurile noastre, de altfel. Noi, cumva am fost apropiaţi de ei, printr-o conjunctură profesională şi aşa am făcut parte din viaţa lor o perioadă îndelungată de timp. Apoi a venit revoluţia şi, pentru cei care nu ştiu (dar vom vorbi într-o zi despre acest subiect mai pe larg), revoluţia a însemnat un reset general al ţării. Dar acest reset nu s-a referit doar la aspectul social, sau politic, ci şi la cel spiritual, karmic. Ei bine, la revoluţie, copiii acestei familii erau toţi trei studenţi la Timişoara, una din fete şi băiatul la ceva ingineresc, iar cealaltă fată la medicină. Băiatul a fost împuşcat la revoluţie, dar nu a murit, însă în câţiva ani s-a îmbolnăvit grav şi nu a mai avut scăpare. Una din fete, după alţi câţiva ani, a murit într-un accident. Au rămas cu fata, studentă la medicină, care s-a căsătorit, a făcut un băieţel şi, cumva, viaţa a mers mai departe, până într-o altă zi când au aflat că fata lor are cancer în stadiu terminal, a murit, iar părinţii s-au stins amândoi în acelaşi an. Un an mai târziu a murit şi ginerele lor şi din tot acest neam, a rămas copilul, care acum trebuie să aibă în jur de 30 şi ceva de ani. Acum, haideţi să vă explic cum stau lucrurile: nu ştiu exact ce alte păcate grave au putut avea, însă ştiu unul, pe care îl ştia toată lumea. Domnul despre care vă vorbesc, avea pe lângă soţie şi o amantă oficială, care îi dăruise şi ea doi copii, despre ei nu ştiu nimic. Pe lângă amantă, nu făcea nici o angajare dacă şpaga nu era şi-n „natură“, cum s-ar zice. Soţia, deşi era o doamnă când ieşea din casă, impecabil îmbrăcată şi cu zâmbetul larg pus de-a latul feţei, era de fapt o nefericită, bătută aproape zilnic şi umilită. Aceşti oameni nu credeau în Dumnezeu, nu şi-au botezat copiii, nu i-au cununat religios, nu s-au gândit niciodată că vine şi răsplata faptelor într-o zi. Explicaţia este simplă: Dumnezeu le-a dat toate şansele să-şi mântuiască neamul, atât prin suportul financiar, prin cei trei copii, dar şi prin jertfa şi rugăciunile unui bunic pe care îl făceau prost şi inconştient. Bunicul însă spălase păcatele neamului său de până la el şi netezise cărarea urmaşilor săi. Doar că noi nu pricepem ce daruri frumoase ne dă Dumnezeu. Traiul lor, însă, mentalităţile şi devierea de la cale au dus la dezastrul despre care v-am povestit. Probabil vă întrebaţi ce s-a întamplat cu unicul nepot rămas în viaţă… Vedeţi, aici este marea frumuseţe ce se desprinde din dragostea nemărginită a cerului. Nepotul este preot, are o familie frumoasă şi patru copii. Este următorul din acest neam, menit să îndrepte lucrurile.
Dar sunt şi familii care au ratat toate şansele, sunt neamuri care s-au stins în baza propriilor alegeri. Şi ne mai întrebăm de ce ne merge rău? Să nu ne mai întrebăm, ci să privim prin venele noastre!
Poate v-am făcut măcar curioşi, dacă nu şi conştienţi, iar dacă am reuşit s-o fac, aştept părerile şi concluziile voastre!

Până săptămâna viitoare… ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!