Sport

Fotbal Liga a III-a etapa a IX-a Alb-albaștrii, încă un pas spre promovare

Turul campionatului din Liga a III-a s-a încheiat sâmbătă cu etapa a noua în care am avut un derby așteptat de către iubitorii fotbalului. La Hunedoara, echipa locală, liderul seriei a IX-a, a primit replica ocupantei locului secund, Metalurgistul Cugir. A fost o partidă spectaculoasă, pe care CS Hunedoara a câștigat-o meritat, consolidându-și astfel poziția din clasament.

S-au dezlănțuit
Oaspeții au debutat mai bine și au avut câteva ocazii bune la poarta hunedoreană. Marius Lupu a reluat cu capul din 6m peste transversală, apoi Tiago a trimis din lovitură liberă puțin pe lângă poartă. În minutul 15, Vlădia a reluat balonul venit din corner peste poartă, iar Boldea a trimis un șut violent de la 18 metri. Cea mai mare ocazie a oaspeților am notat-o în minutul 22 când Cocan a reluat din 8 metri peste transversală.
Echipa hunedoreană s-a încălzit mai greu și în minutul 27 am asistat la o primă ocazie. Mogos a fost faultat, Jairo a executat lovitura liberă de la 20 m perpendicular pe poartă, dar mingea s-a dus peste poartă. Apoi, Grozav l-a falutat pe Simon în poziție de ultim apărător dar arbitrul îi arată doar cartonașul galben. În urma loviturii libere executate de Herghelegiu este evidențiat portarul Raul Opric, care a salvat de la rădăcina barei, balonul trimis din 6m de către Arnăutu.
Primul gol al acestei partide a fost, de fapt, un… autogol. În minutul 39, hunedoreanul Antonio Vlad a încercat să trimită cu capul spre propriul portar, Lefter, care însă era ieșit dintre buturi iar balonul s-a dus în gol.
Herghelegiu execută excelent o lovitură liberă dar balonul trimi în careul de 16 m advers, nu este interceptat de nici un coechipier deși în zonă se aflau trei hunedoreni. Pentru ca apoi, arbitrul să anuleze un gol înscris de Arnăutu, care a introdus mingea în plasă. Golul a fost însă anulat, deoarece asistentul a semnalizat un fault anterior în favoarea gazdelor.
CS Hunedoara a făcut însă recital în repriza secundă. În minutul 48 se restabilește egalitate pe tabelă în urma unui penalty acordat de centralul Szabolt Kovacs. La o acțiune în careul celor din Cugir, Vlădia l-a falutat pe Garutti și lovitura de pedeapsă este transformată de Herghelegiu.
Din acest minut, gazdele au făcut jocul așteptat de cei 1.000 de spectatori din tribune și vor majora avantajul în minutul 64 prin golul înscris de Simon, cel care a reluat cu capul la colțul scurt, din 7 metri, balonul venit dintr-un corner executat de Hergheligiu.
Iacob a intrat în teren după pauză, iar aportul său la câteva acțiuni spre poarta oaspeților au fost aplaudate de cei din tribune. În minutul 87, cel mai bun jucător hunedorean în această partidă, Herghelegiu, a trimis balonul spre poartă, tânărul goalkiper cugirean Raul Opric a respins mingea în lateral, dar Herghelegiu a câștigat duelul cu Tănăsescu și a trimis din unghi un șut sub bara transversală stabilind și scorul final al partidei derby, 3-1.
Cu această victorie, echipa hunedoreană s-a distanțat la finalul turlui de campionat la 5 puncte față de a doua clasată, Metalurgistul Cugir, îndreptându-se ușor spre un obiectiv realizabil, revenirea în eșalonul secund.
CS Hunedoara a evoluat cu: Lefter – A. Vlad (min.46, Iacob), Garutti, Rodrigues, Trășcan – Simon, Mogoș (min.63, R. Cristian), Giura (min.63, Bradu), Buș (min.88, Bedea) – Hergheligiu (min.90+1, Da Motta), Arnăutu. Antrenor, Florin Maxim.
Victorii pentru deveni și Jiul Petroșani
În seria a VII-a, CSM Deva a câștigat în deplasare cu 2-1 la Viitorul Șiman, iar CSM Jiul Petroșani a terminat victorioasă cu 1-0 jocul disputat cu CSA Aurul Brad.

Iată rezultatele etapei :
Seria a VII-a
Viitorul Pandurii Tg. Jiu 2 – Gilortul Tg. Cărbuneşti 1-1
Viitorul Şimian – CSM Deva 1-2
CSM Jiul Petroşani – Aurul Brad 1-0
CSM Reșița – Pandurii Târgu Jiu 1-1
Progresul Ezeriş – Voinţa Lupac 1-3

Rezultatele etapei în seria a IX-a
Viitorul Cluj – Sticla Arieşul Turda 1-0
Sănătatea Cluj – Unirea Ungheni 1-3
CS Hunedoara – Metalurgistul Cugir 3-1
AFC Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 0-0
Gloria Bistriţa Năsăud – CS Ocna Mureş 2-0

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura