Comunitate

După 17 ani de activitate, secretarul comunei Pui a ieşit la pensie

Magdalena Şerban

Săptămâna trecută, secretarul comunei Pui, Gheorghe Adrian Găldean (foto în dreapta), a tras linie activităţii sale profesionale, ieşind la pensie la împlinirea vârstei de 65 de ani. A vizat de legalitate actele emise de administraţia publică locală şi proiectele de hotărâre, preţ de peste un deceniu şi jumătate, dar a venit vremea să se bucure de nepoţi şi să privească cu nostalgie la munca de odinioară.

Fără dispute în instanţă
„De-a lungul celor 17 ani, nu am avut hotărâri sau dispoziţii atacate în instanţă şi chiar şi micile discuţii în contradictoriu cu cei de la Prefectură s-au rezolvat în timp util. De asemenea, nu pot spune că am întâmpinat probleme deosebite, cu toate că e vorba de cea mai mare comună din judeţ, atât ca suprafaţă, cât şi ca populaţie (4.250 de locuitori). Secretarul trebuie să cuprindă mai multe ramuri, precum stare civilă, fond funciar, hotărâri de CL, dispoziţii, deci cam tot ce ţine de primărie trece prin mâna lui. Bineînţeles, acest «tot» are un preţ, răspunderea fiind mare. De altfel, în majoritatea timpului, noi nu am avut jurist la primărie. Au mai fost scurte perioade când pe post a venit cineva, dar doar ocazional. Aşa că a rămas în sarcina noastră şi partea juridică. Absolvind o facultate de inginerie şi una de ştiinţe juridice (profil de administraţie publică), plus experienţa dobândită la fosta Întreprindere de Transporturi – Autobaza Haţeg, unde am deţinut mai multe funcţii, ultima fiind cea de director, toate acestea m-au ajutat în munca de la primărie, începută în anul 2000”, a spus Gheorghe Adrian Găldean. Cât despre noua lege a achiziţiilor publice, lăudată de unii şi blamată de alţii, proaspătul pensionar crede că oferă mai multă transparenţă, însă întotdeauna există un soi de dus-întors birocratic şi nu poţi răsufla uşurat decât la finalul lucrărilor, atunci când se vede seriozitatea executantului.

Bucurii de bunic
Pe de altă parte, fostul secretar preferă ca astfel de subiecte să le lase mai în urmă, nepoţii şi gospodăria devenindu-i prioritare, considerând funcţia de „bunic“ ca fiind una foarte serioasă, responsabilă şi cu satisfacţii de neînlocuit. „Am casă în satul Râu Bărbat, am şi puţin teren pe lângă ea, aşa că mă voi ocupa de agicultură acum, după ieşirea la pensie. Am patru nepoţi (două nepoţele la Deva şi un nepot şi o nepoată la Petroşani). Fiica mea predă limba română la o şcoală generală din Deva, ginerele e axat pe inspecţia muncii, iar băiatul din Petroşani are firmă de taxi şi nora mea predă tot limba română, dar la liceul din Petroşani. Fiecare e cu familia lui, însă la final de săptămână devenim o mare familie, copiii şi nepoţii venind în vizită. De acum încolo, voi avea mai mult timp pentru ei, în special pentru nepoţi. Ei sunt darul meu cel mai preţ. Şi dacă tot m-aţi întrebat de ce gândesc acum, când plec de la primărie, nu vreau să închei fără a-i mulţumi omului care mi-a fost alături toţi aceşti ani şi cu care am trecut prin greutăţi administrative, dar şi prin multe reuşite profesionale. Îi mulţumesc primarului Victor Stoica (foto în stânga), care înainte de a fi primar de cinci stele, este un mare om”, a ţinut să sublinieze Gheorghe Adrian Găldean.

Specialistul sfinţeşte funcţia
„Am făcut echipă foarte bună cu fostul nostru secretar, încă de la bun început. Spun asta, deoarece a venit pe funcţie imediat după ce eu am câştigat primul mandat de primar şi de atunci am avut o relaţie profesională reuşită. Îi mulţumesc pentru toţi aceşti ani în care şi-a pus cunoştinţele în slujba administraţiei locale şi îi doresc să aibă parte de o pensie liniştită, să-i dea Dumnezeu sănătate şi cât mai multe bucurii alături de familie. Sper să ne revedem cu mare drag şi ori de câte ori vom avea prilejul, să ne strângem mâna şi să depănăm amintiri. În fond, să rămânem aceiaşi oameni de omenie”, a fost urarea făcută de Victor Stoica, primarul comunei Pui.
Referitor la speranţele pe care le are de la noul secretar, acestea ţin de continuarea într-un mod la fel de profesionist a activităţii, în condiţiile în care, începând cu acest an, trebuie implementate patru mari proiecte europene (în valoare de 4 milioane de euro), la care se adaugă şi alte investiţii viitoare. Mai trebuie specificat faptul că din data de 23 martie, poziţia de secretar al comunei a rămas vacantă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura