Actualitate

Din nou, investiții din bani europeni la Orăștie. Locuințe sociale, centru educațional și drumuri modernizate

Magdalena Șerban
Programul de dezvoltare ce prevede ”Construire locuințe sociale cu centru educațional și îmbunătățirea infra­structurii publice urbane, în municipiul Orăștie, județul Hunedoara”, accesat și câștigat în baza unei finanțări euro­pene, este în desfășurare în orașul Paliei.

Pentru o categorie vulnerabilă
„Recent, am fost împreună cu colegii din echipa de implementare a proiec­tului să vizităm șantierul pentru a vedea cum evoluează lucrările. Executarea aces­tora este realizată în procent de peste 50% cu ajutorul fondurilor euro­pene nerambursabile și un buget de 2% contribuția Primăriei Municipiului Orăștie.
S-au făcut lucrări atât interioare cât și exterioare la toate cele 16 unități care includ 60 de locuințe. În interior se exe­cută lucrări de finisaje, montare tâm­plărie, faianță și gresie. La exterior se realizează rețeaua de apă și canalizare, montare tablă învelitoare, fundație clă­dire magazii. Amintesc că valoarea to­tală a proiectului este de 16.314.941.94 lei, contribuția U.E. fiind de 12.708.923,45 lei. Constituie un obiectiv menit să ajute acele persoane aflate în impas din punct de vedere socio-economic. Ca auto­ri­tate publică, trebuie să dezvoltăm in­vestiții care să sprijine toate segmentele populației, concomitent cu cele ce au ca scop dezvoltarea urbană”, a spus Ovidiu Laurențiu Bălan, primarul din Orăștie. Locuințele se vor închiria în conformi­tate cu criteriile prevăzute în Legea nr. 114/1996, familiilor și persoanelor cu venituri scăzute, iar fiecare apartament va avea cameră de zi, bucătărie, baie, spațiu depozitare și hol. Având în vedere că acestea vor fi încălzite cu combustibil solid, se va construi și o magazie ce va cuprinde 60 de boxe. Totodată, con­stru­irea unui Centru educațional cu o capa­citate medie de 20 persoane va deservi persoanele vulnerabile din zona margi­nalizată din Sud-Estul municipiului. Edifi­ciul va avea o sală pentru activități edu­caționale de aproximativ 60 metri pă­trați, grup sanitar și hol acces. Bineîn­țe­les, se impune amenajarea prin pavare a drumului vicinal de acces la locuințele sociale pe o lungime de 291 m și o lățime de 4 m. Drumul va fi prevăzut cu sistem de iluminat public și va deservi și pro­prietățile private neconstruite din zona marginalizată din Sud – Estul urbei, creând astfel posibilitatea dezvoltării acestui areal. Un alt punct integrat ține de modernizare prin asfaltare a străzii Plantelor, pe o lungime de 286,50. La fel, drumul va fi prevăzut cu sistem de ilu­mi­nat public și va deservi locuințelor so­ciale prevăzute în proiect, locuințele exis­tente respectiv proprietățile private necons­truite din zona marginalizată din Sud – Estul orașului. Referitor la extin­de­rea re­țelei de canalizare ape menajere, se face pe o lungime de 272 m cu pre­ve­derea unei stații de pompare a apelor uzate.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura