Actualitate

“Diamant” şi complicii, condamnaţi pentru spargerea a 21 de bancomate

Maximilian Gânju

Trei indivizi au cutreierat ţara şi au reuşit să spargă zeci de bancomate până să fie prinşi de poliţişti. Cei trei au fost trimişi în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi şi-au recunoscut faptele.

Astfel, Aurel Stănescu, din municipiul Vulcan, a fost condamnat în procedură simplificată, pentru 21 de spargeri, la 3 ani şi 6 luni de închisoare. Florin Daniel Codreanu a primit 1 an de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, însă nu va ajunge după gratii, dat fiind faptul că i-a fost suspendată executarea pedepsei. Celălalt individ din Vulcan, Moise Ţală, a primit 10 luni de închisoare cu suspendare.
Indivizii trebuie să plătească şi 8.060 lei, reprezentând sumele de bani sustrase din bacomate, respectiv suma de 675,19 euro şi 150,26 lei reprezentând costurile de reparaţie şi repunere în funcţiune a bancomatelor afectate. Hotărârea instanţei de fond nu este definitivă. Aurel Stănescu zis ”Diamant” şi Moise Ţală, ajutaţi de un alt complice din Bistriţa, au cutreierat jumătate din ţară şi au dat spargere după spargere. Au vizat bancomatele mai multor bănci, pe care le spărgeau prin metode ”clasice”. Le forţau fanta de bani şi furau cât puteau. Aceştia au descoperit că aparatele sunt la fel de vulnerabile ca o banală încuietoare şi se foloseau de o simplă şurubelniţă, un patent şi o sârmă îndoită la capăt. Procurorii spun că suspecţii au forţat aparate din Craiova, Filiaşi, Sebeş, dar şi de pe raza judeţului Gorj. Şapte bănci au fost jefuite de grupare. ”Diamant” abia scăpase din puşcărie, după ce executase o parte din condamnarea de doi ani şi jumătate pe care o primise tot pentru spargerea unor ATM-uri din Petroşani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura