Sport

Devenii, campioni şi la ei acasă

Ciprian Marinuţ

Tenismenii Amanda Sapta (foto) şi Bogdan Bristan, legitimaţi la SCM Deva, au câştigat finalele categoriei 14 ani la  turneul dotat cu „Cupa DTSJ – SCM Deva”, desfăşurat în perioada 12-15 februarie, la Sala Sporturilor din Deva.

Favoriţi adevăraţi
Plecaţi din postura de cap de serie numărul unu, cei doi tenismeni deveni au cucerit trofeele puse în joc, după câte trei victorii consecutive. Mandy Sapta (numărul 15 naţional) s-a impus fără să cedeze nici măcar un set, deşi a avut adversare tari, în vreme ce Bogdan Bristan a triumfat în semifinale şi finală, abia în setul decisiv. Mandy a dispus în sferturile de finală cu scorul de 6-0, 6-0 de Ada Caraban (T.C. Orăştie), iar în semifinale, a trecut de Mara Pîrscoveanu (T.C. Rm. Vâlcea) cu scorul de 6-3, 6-3. Fostă numărul unu naţional la categoria 12 ani, Mandy a avut mai mult de furcă în finală cu favorita doi a turneului, Anabela Betea (TC Bucureşti, nr. 19 naţional), dar s-a impus cu scorul de 6-3, 6-4. Bristan a trecut în sferturi cu 6-0, 6-0 de Răzvan Opra (TC Orăştie), în semifinale a dispus cu 6-3, 3-6, 6-1 de Cristian Moldovan (CSU Tg. Mureş), iar în finală l-a învins cu 6-3, 3-6, 6-3 pe favoritul numărul doi, Avram Matei (SCM Bacău).

Speranţe la început de an
„E important că Mandy a avut un start de an bun, pentru că va câştiga moral şi se va mobiliza bine la următoarele turnee. Florenţa Mihai, consilieră în cadrul Federaţiei, consideră că Mandy este cea mai talentată jucătoare din ţară la categoria ei şi poate ajunge o mare tenismenă, dacă va munci cu seriozitate. De asemenea, mă bucură revenirea lui Bogdan, care reuşeşte să joace din nou bine, după o perioadă destul de lungă, în care a avut probleme de sănătate”, a spus Lunella Maier, organizatoarea turneului şi antrenoare la SCM Deva. „Mandy a jucat bine şi şi-a recâştigat iar ambiţia de a fi cea mai bună. A pus singură presiune pe ea, pentru că şi-a invitat colegii de clasă la finală, dar până la urmă, s-a mobilizat şi a câştigat”, a afirmat Doru Sapta, tatăl Amandei, fost campion naţional de judo.

Şi performanţă, şi distracţie
Toţi sportivii care au participat la „Cupa DTSJ – SCM Deva” la categoriile 14 şi 18 ani, fete şi băieţi, au fost invitaţi de Doru Sapta la complexul „Aqualand” din Deva, la încheierea finalelor de simplu. „Sportivii s-au simţit foarte bine şi s-au relaxat după un turneu dificil”, a spus Lunella Maier. „A fost Ziua îndrăgostiţilor, iar copiii s-au distrat foarte bine. Mandy s-a şi căsătorit de probă cu Andreas Mihaloianis, ocupantul locului doi din turneul de la categoria 18 ani”, a comentat Doru Sapta.

3 comentarii la „Devenii, campioni şi la ei acasă

  • NOROC CA MAI FACE LUNELA CATE UN TURNEU CA ASA MAI CASTIGATI SI VOI, MANDY SI BRISTAN!!!! VA MAI DAU MAXIM DOI ANI DE TENIS!!!O SA VA SCRIU ATUNCI IAR SA VA ADUC AMINTE CA AM AVUT DREPTATE!!!HAI NU VA MINTITI SINGURI!!!

  • Mda…ce sa zic bai STIE TOT!!!…in afara ca ti-e ciuda, nu am ce comenta…dar asa e!Plin de ciudosi in lumea asta!

  • bai…STIE TOT!..am castigat mult mai multe turnee…nu numai asta la deva..:P….merci EU:))si la fel si bogdan..numa ca el saracu’ in ultima vreme o fost accidentat. si in plus in judetul hunedoara nu mai sunt jucatori mai buni decat noi…si NICI NU AU FOST!!si nici nu vor fi…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura