Politica si administratie

Comuna Baru, prima localitate din mediul rural în care se elibereazã caziere judiciare

În Secţia de poliţie din comuna Baru, funcţionează, începând de la sfârşitul săptămânii trecute, primul ghişeu de eliberare a certificatelor de cazier judiciar deschis în mediul rural din judeţ.
Eliberarea acestui tip de documente se va face pe loc pentru cetăţenii născuţi în judeţ, care nu au antecedente penale, iar ghişeul va fi deschis de luni până miercuri , între 9 şi 10 şi între 15 şi 16, iar joia, între 9 şi 10 şi 15 şi 17. „Solicitanţii de caziere au nevoie de o cerere tip, de un timbru fiscal, în valoare de doi lei şi de chitanţa doveditoare privind achitarea taxei de eliberare (10 lei), însoţite de actul de identitate. Depunerea actelor se face doar personal”, precizează reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara. Acesta este al şaptelea ghişeu de eliberare a certificatului de cazier judiciar şi primul deschis în mediul rural. Celelalte şase ghişee de eliberare a cazierului judiciar se află la sediul IPJ Hunedoara şi la sediile subunităţilor de poliţie din Hunedoara, Petroşani, Haţeg, Vulcan şi Brad. (C. Ghenea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura