Sport

CNS Cetate Deva, medalie de argint la naţionalele de gimnastică

Nicolae Gavrea

Campionatele Naţionale de Gimnastică desfăşurate la finalul săptămânii trecute în Sala Olimpia din Ploieşti au fost ultimul test de verificare înainte ca sportivii noştri să efectueze deplasarea la Doha (Quatar), pentru a participa la întrecerile mondiale.

La Ploieşti a fost un concurs cu multe probleme, dar poate cea mai importantă a fost accidentarea de la încălzire a devencei Denisa Golgotă (foto), gimnasta de care se leagă speranţele României pentru o medalie la Doha.
La impresia generală să mai notăm că nici una dintre sportivele senioare care vor participa la Campionatele Mondiale de la Doha, de la finalul lunii, nu a reuşit să urce pe prima treaptă în finalele pe aparate la Ploieşti.
În întrecerea reprezentativelor de club, echipa de la CNS Cetate Deva, fără Denisa Golgotă, în formula Ioana Crişan, Carmen Ghiciuc, Nica Ivănuş, s-a clasat pe locul secund cu un total de 154.100, situându-se în clasament după CS Farul Constanţa (157.950 puncte). Pe locul al treilea s-a clasat CSM Oneşti, urmată de CSS Focşani.
La individual compus două gimnaste din Constanţa au dominat competiţia. Noua campioană este Silviana Sfringu, urmată de Ioana Stănciulescu şi de deveanca Nica Ivănuş. Ioana Crişan (CNS Cetate) s-a clasat pe locul V iar Carmen Ghiciuc(CNS Cetate) pe locul IX. Alte două medalii au fost cucerite pentru clubul devean în finalele pe aparate de către Ioana Crişan, locul II la sărituri şi de Carmen Ghiciuc, locul III la bârnă.
Pentru Campionatele Mondiale echipa României va fi alcătuită din Denisa Golgotă (care a suferit o contractură musculară, veştile fiind acum mai bune) Carmen Ghiciuc, Laura Iacob, Nica Ivănuş, Maria Holbură şi Ioana Crişan.
Imediat după competiţia de la Ploieşti, Nicolae Forminte, antrenorul coordonator al lotului feminin, a declarat: „Sigur că Denisa Golgotă o să meargă la Campionatele Mondiale, dar depinde cum va reacţiona ea în zilele următoare în sală“.
Nici lotul masculin nu a fost ferit de probleme la concursul de la Ploieşti. Sportivul Andrei Groza, unul dintre gimnaştii din echipa pentru mondiale, s-a accidentat la genunchi şi nu va face deplasarea la Doha, unde vor pleca Marian Drăgulescu, Andrei Muntean, Cristian Băţagă, Adelin Kotrong şi Rafael Szabo. Cele două echipe au la Doha ca obiectiv clasarea între primele 24 de echipe ale lumii, pentru a putea obţine calificarea la CM 2019.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura