Comunitate

Ce cred dascălii hunedoreni despre fondul clasei

Natalia Bumbac

Potrivit unei iniţiative legislative a deputatului Cornel Comşa depusă la Camera Deputaţilor, colectarea fondului şcolii ar putea fi pedepsită cu închisoare, dacă banii sunt ceruţi de membrii consiliilor de administraţie ale şcolii.
Propunerea legislativă amendează Legea nr. 1/2011 şi prevede că darea sau colectarea de fonduri pentru unităţile de învăţământ, în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 108 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la doi ani. Deputatul susţine, în expunerea de motive, că Legea educaţiei stabileşte foarte vag răspunderea juridică şi prevede puţine pedepse, astfel că amendamentul vizează introducerea unor sancţiuni penale care „să stopeze acest fenomen prin pedepsirea acelora care derulează operaţiuni prin care învăţământul de stat nu mai este gratuit”.
Potrivit reprezentanţilor învăţământului din judeţ, strângerea de bani pentru fondul clasei a fost interzisă, existând asociaţii de părinţi, care administrează astfel de fonduri, în cazul în care sunt colectate. „Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara nu este de acord cu strângerea fondului clasei. Noi am transmis acest mesaj către unităţile şcolare, mai ales când a fost vorba despre Examenele Naţionale. Din informaţiile noastre cunoaştem că a fost făcut un amendament la art. 108 din Legea educaţiei, dar până să se ajungă aici, noi oricum nu am permis acest lucru. Dacă se colectau anumite fonduri, obligatoriu erau administrate de părinţii elevilor, în sprijinul acestora prin achiziţionarea de diverse materiale”, a explicat profesoara Marta Mate, inspector general adjunct al IŞJ Hunedoara. „La noi nu există fondul şcolii, însă din 2006 avem o asociaţie a părinţilor cu personalitate juridică şi cont în bancă, unde părinţii pot face donaţii, inclusiv pot redirecţiona cei doi la sută din impozit, bani folosiţi în sprijinul activităţii elevilor”, a arătat profesorul Sorin Demeter, directorul Colegiului Tehnic „Transilvania” din Deva.
Şi părinţii şcolarilor cu care am discutat pe această temă ne-au confirmat cele declarate de reprezentanţii învăţământului din judeţ, aceştia arătând că niciodată vreun profesor nu le-a solicitat bani pentru fondul clasei. Doar că un aspect interesant ni l-a relevat un cadru didactic de la clasele primare, care ne-a spus următoarele lucruri: „materialele didactice nu sunt întotdeauna asigurate de către unitatea de învăţământ, mai ales în cazul materiiilor studiate de puţini elevi. Suntem nevoiţi să ne descurcăm din venituri proprii, care şi aşa sunt destul de mici. La elevii din clasele primare ar mai fi o altă problemă legată de asigurarea unei igiene corespunzătoare, fiind nevoie de produse de curăţat, care de asemenea nu sunt incluse în bugetul unităţilor de învăţământ. Aici, din nou apelăm la propriul buzunar, pentru că nu putem solicita şerveţele de unică folosinţă sau produse de curăţat mochetele eficiente, pe motiv că micuţii sunt răciţi sau îşi toarnă ceaiul pe covor.”

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura