Prima pagina

ActualitateFlash

Invitaţie la teatru: „O noapte furtunoasă”, prima piesă din programul Festivalului „Deva Performing Arts”

Festivalul „Deva Performing Arts”, organizat de Teatrul de Artă din Deva (TAD) în parteneriat cu Consiliul Judeţean Hunedoara, începe sâmbătă, 12 mai, cu piesa „O noapte furtunoasă”, de I. L. Caragiale. În următoarele şase zile, publicul va avea ocazia să vadă alte 10 spectacole, unele dintre cele mai bune producţii ale teatrelor din ţară şi ale teatrului devean. Evenimentul este structurat pe două secţiuni, indoor – outdoor, trei dintre cele 11 piese se vor juca în aer liber, în piaţeta din faţa Primăriei, celelalte în sala TAD. Este pentru prima dată, în cei 60 de ani de existenţă, când teatrul din Deva organizează un festival de o asemenea amploare.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Şef de la APIA Hunedoara, condamnat la trei ani şi opt luni de închisoare

Curtea de Apel Alba Iulia a dat sentinţa definitivă în dosarul în care Florin Opriş, fost şef al Biroului local al APIA din municipiul Hunedoara, a fost judecat pentru fapte de corupţie, într-un dosar instrumentat de DNA. La apel, acesta a primit o pedeapsă mai mare faţă de cea dată de instanţa de fond. În acelaşi dosar a fost judecată şi Anca Anghel, concubina lui Opriş.

Citește mai mult
FlashPolitica si administratie

Deputatul PNL Lucian Heiuş declară: „Pichetăm Consiliul Judeţean şi facem plângere penală împotriva conducerii instituţiei“

Şirul conferinţelor de presă organizate de PNL şi PSD pe tema alocării banilor pe Legea nr. 350, pentru ONG-uri, continuă. Au început liberalii, au contrat social-democraţii, iar ieri au revenit cei de la PNL cu acuzaţiile pe aceeaşi temă la adresa adversarilor politici. Aşadar, să înceapă distracţia!

Citește mai mult
ActualitateFlash

Declaraţia afaceristului hunedorean la Înalta Curte în procesul „Gala Bute”. Gărdean o cam bagă în belea pe Elena Udrea!

Afaceristul hunedorean Adrian Gărdean (foto) a fost audiat ieri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în dosarul „Gala Bute”. În această cauză, este judecată Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării şi Turismului, precum şi foşti angajaţi din minister şi colaboratori de-ai ei.

Citește mai mult