Gura lumii

Gura lumii, 14.05.2018

Un afacerist dintr-o regiune săracă a judeţului nostru, deţinător al unui adevărat imperiu, dar cu o odraslă pusă pe cheltuială din cauza patimei păcănelelor, a găsit soluţia salvatoare. Ca odorul să nu mai toace bani cu nemiluita, la aniversarea sa i-a cumpărat un aparat de pariat. Gurile rele spun că afaceristul s-a înţeles cu patronul unui local preferat de odraslă. În schimbul unei sume lunare de bani, a lăsat aparatul în ograda patronului. Când copilul apare în local pus pe cheltuială, angajaţii au obligaţia să-l direcţioneze către maşina cumpărată de tată. Să i se spună că restul nu sunt funcţionale şi că ar fi chiar măsluite. Odorul pariază şi ce câştigă plăteşte tatăl, iar ce pierde i se întoarce înapoi în cont fără ca el să ştie.

Şi-a rupt mâinile de atâta vorbit în limba lui Shakespeare. Este vorba de un edil din regiunea cu lămpaşe care a vrut să profite de vizita unei delegaţii străine. Omul a fost plin de bune intenţii, însă orgoliul său l-a făcut de cacao. În loc să-şi ia cu el un aghiotant care vorbeşte pe înţelesul vizitatorilor, edilul a ţinut să-şi arate măiestria în graiul englezesc. A făcut fractură la limbă şi scurtă la mâini, iar după ce întrevederea s-a terminat, străinii au rămas în ceaţă. N-au înţeles ei mai nimic din ce a îndrugat interlocutorul, dar s-au amuzat copios. În traducere liberă, cârcotaşii spun că edilul ar fi vrut să-i convingă pe străini că încă este profitabil să se investească în resursele subterane şi că el va face tot ceea ce depinde de el ca să-i ajute să vină în urbea sa.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura