Trei colegii din judeţ au obţinut titlul de „Şcoală Europeană”

8 mai 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate, Flash

Adriana Clej

Competiţia „Şcoală Europeană” a avut loc şi anul acesta, ea fiind destinată tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost sau abia acum sunt implicate în programele europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale.

Concursul constă în evaluarea calităţilor şi coerenţei managementului şcolii, reflectat în documentele manageriale, precum şi a impactului pe care activităţile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra culturii organizaţionale şi a ethosului şcolii.
Certificarea şcolilor cu titlul „Şcoală Europeană” le conferă recunoştere şi prestigiu în cadrul comunităţilor educaţionale, iar eforturile pe care le fac pentru menţinerea titlului obţinut duc la dezvoltarea unei culturi organizaţionale solide.
Anul acesta au participat la competiţia pentru obţinerea titulaturii de „Şcoală Europeană” 112 unităţi de învăţământ preuniversitar. Cele care, în urma punctajului obţinut, s-au clasat pe primele 60 de de locuri, au câştigat titulatura de „Şcoală Europeană”.
Spre meritul lor, trei unităţi de învăţământ din judeţul nostru au primit acest titlu. Acestea sunt Colegiul Naţional de Informatică „Carmen Sylva” din Petroşani, situat pe locul 47, cu 151 de puncte, Colegiul Tehnic „Transilvania” din Deva, clasat pe locul 57, cu 148 puncte, şi Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria” din Deva, care a ocupat locul 60, cu 148 de puncte.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bulina albă, 9.05.2018

Maria Ştefănie, inspectorul şcolar general al judeţului Hunedoara Pentru că organizează sau participă la întâlniri cu agenţii economici din judeţ...

Bulina neagră, 9.05.2018

Aurel Stănescu zis ”Diamant”, din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată, alături de alţi doi indivizi, într-un dosar...

Gura lumii, 9.05.2018

O vorbă înţeleaptă spune că pe cocoşat doar mormântul îl mai îndreaptă. La fel se întâmplă şi în tagma celor...

Închide