Turneul naţional „Clasic la puterea a treia” ajunge la Deva
Duminică, 7 octombrie, de la ora 19:00, în sala Pro Arte a Colegiului Naţional „Decebal“ din Deva, va avea loc un concert din turneul naţional „Clasic la puterea a treia“.
Citește mai multDuminică, 7 octombrie, de la ora 19:00, în sala Pro Arte a Colegiului Naţional „Decebal“ din Deva, va avea loc un concert din turneul naţional „Clasic la puterea a treia“.
Citește mai multRevine Mircea Moloţ (foto) la conducerea judeţului? Aceasta este întrebarea. Ieri, într-o conferinţă de presă, liderul judeţean al ALDE Hunedoara a declarat că numele său va fi pe lista de consilieri judeţeni la alegerile locale din anul 2020.
Citește mai multPrima comună din judeţ în care s-a finalizat cadastrarea gratuită este Ghelari. Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, prin care se doreşte înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor, a început în 2015 şi se va încheia în 2023.
Citește mai multAchiziţii şi transferuri pe bandă rulantă, susţin reprezentanţii ALDE Hunedoara că se întâmplă în organizaţie. Unul dintre cei care au bătut palma cu fostul şef al CJ Hunedoara este Lucian Stanciu (foto), vicepreşedinte al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc. Acesta a declarat, ieri, în conferinţa de presă susţinută de liderii ALDE Hunedoara, că lucrează la o strategie de turism pentru judeţ.
Citește mai multDupă creşterea salariilor din sistemul medical, nu este o şedinţă a Consiliului Judeţean Hunedoara fără să se dea bani la
Citește mai multDe duminică, de la ora 20,30, până ieri la 13,00, 10 persoane au fost rănite iar un bărbat a decedat, fiind victime ale patru accidente rutiere produse la noi în judeţ.
Citește mai multPreşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat ieri, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului, un grup de lucru care se va ocupa alături de premierul Dăncilă de evaluarea miniştrilor.
Citește mai multConsiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a admis contestaţia firmei Coral SRL împotriva rezultatului de la licitaţia organizată de Primăria municipiului Hunedoara pentru atribuirea contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor de restaurare a Castelului Corvinilor.
Citește mai multÎn această seară, în jurul orei 20.30, șase mașini s-au tamponat în lanț pe Autostarda A1, pe sensul de
Citește mai multAdriana Năstase Sâmbătă, în cadrul manifestărilor Zilelor Maghiare din judeţ, a avut loc decernarea premiilor ”Barcsay Ákos” pe anul 2018.
Citește mai multResursele de huilă ar fi suficiente pentru 104 ani, însă exploatarea lor este imposibilă, fiind ineficientă economic, astfel că patru din cele cinci grupuri de la Deva vor fi închise.
Citește mai multPolisportivul hunedorean din Valea Jiului, Avram Iancu, după cum se ştie, este plecat din 2 septembrie într-o nouă aventură, prin care traversează înot Marea Neagră, de la Sulina la Istanbul. Acesta a trecut deja pe lângă epavele litoralului nostru, adică pe lângă Cazinoul din Constanţa şi pe lângă corabia din Costineşti, înotând tot mai mult pentru a trece vama, în Bulgaria.
Citește mai multEpiscopia Devei şi Hunedoarei a câştigat un prim proces împotriva unor persoane şi firme care deţin marca înregistrată ”Părintele Arsenie Boca”. Este vorba de dosarul în care Episcopia a cerut emiterea unei ordonanţe preşedinţiale pentru conservarea dreptului de folosinţă a imaginii Părintelui Arsenie Boca, supranumit Sfântul Ardealului.
Citește mai mult„Zilele Maghiare din judeţul Hunedoara“, care vor avea loc în perioada 22-30 septembrie în mai multe oraşe şi localităţi hunedorene în care trăieşte o comunitate maghiară mai însemnată, vor începe mâine, sâmbătă,în Piaţa Cetăţii din Deva.
Citește mai multPrima tranşă de vaccin antigripal a ajuns în judeţ. Potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, Monica Cânda, dozele
Citește mai multVicepreşedintele PSD, Natalia Elena Intotero (foto), ministrul pentru Românii de Pretutindeni, a declarat ieri, la Galaţi, că partidul din care
Citește mai multSâmbătă, 22 septembrie, între orele 19 şi 23, în Cetatea Devei vor fi amplasate mai multe telescoape performante prin intermediul cărora vizitatorii vor putea observa cerul, planetele Jupiter şi Saturn cu sateliţii lor, dar şi satelitul natural al Pământului, Luna. Acţiunea doreşte să marcheze şi echinocţiul de toamnă, care în anul 2018 are loc pe data de 23 septembrie, la ora 04:54, moment din care ziua scade treptat, iar noaptea devine din ce în ce mai lungă.
Citește mai multMinistrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero (foto), a declarat ieri, la Vaslui, că românii care pleacă la muncă în
Citește mai mult”Contract (Ultima dorinţă)”, cea mai nouă piesă din repertoriul Teatrului de Artă Deva (TAD), aduce în atenţia publicului un fragment de viaţă în care fiecare dintre noi s-ar putea regăsi. Îngrijirea vârstnicilor la domiciliu este tema spectacolului, pusă în lumină de un dialog savuros al personajelor, presărat, pe alocuri, cu replici de o realitate tăioasă.
Citește mai multAsociaţiile de proprietari din municipiul Brad nu au vrut să încheie contractele pentru ridicarea gunoaielor cu operatorul care a câştigat licitaţia pe zona Brad. Este vorba de firma Brai Cata SRL Bucureşti, care de la sfârşitul acestei luni va începe să funcţioneze şi aici. Primarul Bradului, Florin Cazacu, susţine că reprezentanţii asociaţiilor nu au ştiut care este treaba cu licenţa firmei Brai Cata, de aceea nu voiau să semneze noile contracte pentru gunoaie.
Citește mai mult