Educatie si cultura

Bacalaureatul a trecut, emoţiile rămân

04-bac-2013-lic-traian-7Ultima probă a bacalaureatului a avut loc vineri, 5 iulie, şi anume, proba la alegere, în funcţie de profilul liceului. În județul nostru, 4.345 de elevi s-au înscris pentru această probă, dintre care prezenți au fost 3.924, un număr de 421 fiind absenți.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului  Școlar Județean, Marta Mate, cei mai mulți dintre candidați au ales să dea examen la biologie și la chimie. Chiar dacă examenul a luat sfârșit, absolvenții nu au scapat încă de emoții, deoarece urmează să fie afișate rezultatele, iar apoi, înscrierile la facultate.

Din spusele elevilor, se pare că şi la această probă s-au descurcat bine, cei mai mulţi dintre ei aşteptându-se la note mari. „Subiectele au fost acceptabile şi am ştiut. Am dat la biologie şi cred că iau 9”, ne zice Laura Moise, absolventă a Colegiului Naţional „Decebal”.

Dintre toate probele, aceasta a fost considerată ca fiind cea mai uşoară,   elevii fiind încântaţi de faptul că vor lua notă de trecere, chiar dacă nu s-au pregătit foarte mult pentru această probă. „A fost OK, mai uşor decât la celelalte probe. Chiar dacă nu m-am prea pregătit, eu zic că iau un 6-7”, spune Radu Şolea, care a terminat Colegiul Tehnic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” din Simeria. De aceeaşi părere este şi Loredan Ursulică, absolvent al Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Sigismund Toduţă” din Deva. „Iau în jur de 6.5 – 7 la geografie. Nu am prea învăţat, dar e bine şi aşa”, afirmă tânărul.

Rezultatele mult aşteptate ale examenului de bacalaureat vor fi afişate în data de 8 iulie, până la ora 12, urmând ca în aceeaşi zi să fie depuse contestaţiile până la ora 16. Rezultatele finale vor fi afişate în data de 12 iulie. (Anda Iovănesc)

 

 

 

 

 

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura